ICCJ. Decizia nr. 1144/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la 10 noiembrie 2003, reclamanta B.V. a formulat contestație împotriva deciziei din 1 octombrie 2003, a C.N.V.M.

Reclamanta a solicitat anularea ordonanței nr. 146 din 13 august 2003 și a hotărârii C.N.V.M. din 12 august 2003, în ceea ce privește respingerea cererii de autorizare a majorării capitalului social și a modificării obiectului de activitate al reclamantei și aprobarea cererii sale înregistrate sub nr. 13466/2003.

Tribunalul București, secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința nr. 561 din 13 februarie 2004, a declinat competența de soluționare a litigiului, în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că reclamanta a atacat un act administrativ individual, conform dispozițiilor art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, iar potrivit alin. (7) al aceluiași articol, aceste acte pot fi atacate cu recurs, la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.

Pentru termenul din 22 februarie 2005, C.N.V.M. a invocat excepția necompetenței materiale a înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere modificarea competenței de soluționare a actelor administrative emise de C.N.V.M., prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, privind piața de capital.

Excepția este întemeiată pentru următoarele considerente:

Pentru îndeplinirea atribuțiilor cu care este legal învestită, C.N.V.M. adoptă norme prin regulamente și instrucțiuni, emite acte individuale - decizii, ordonanțe, atestări și avize și dispune măsuri, după deliberare în ședințe ținute conform prevederilor art. 3 din Statut.

Legea nr. 297/2004, privind piața de capital, a modificat competența de soluționare a actelor administrative emise de C.N.V.M., în sensul că aceasta aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, care a modificat și completat Statutul C.N.V.M., stabilește competența materială exclusivă a instanțelor, în ceea ce privește actele administrative emise de C.N.V.M.: "orice persoană fizică și juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege", se poate adresa în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Față de cele de mai sus, se constată ca fiind competentă a soluționa cauza, Curtea de Apel București, trimițându-se dosarul la această instanță.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1144/2005. Contencios