ICCJ. Decizia nr. 1149/2005. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1149/2005
Dosar nr. 8107/2004
Şedinţa publică din 23 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.N.C.M. U., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea HG nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune şi suspendarea actului normativ, până la soluţionarea acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1683 din 9 septembrie 2004, a respins ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând că prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, taxa fiind legală, actul contestat stabilind doar categoriile de plătitori, modalităţile de încasare şi scutire de la plata acestora, penalităţile de întârziere şi sancţiunile.
Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat casarea şi în fond admiterea acţiunii, întrucât pentru a beneficia de serviciul public de televiziune, trebuie să existe un suport material necesar recepţionării programelor difuzate.
Recursul este nefondat.
Pentru a se dispune anularea actului contestat, trebuie să se facă dovada că acesta a adus vătămări dreptului legitim al reclamantei, situaţie nedovedită în cauză, că i s-a produs o pagubă.
Actul normativ contestat nu stabileşte obligaţia de plată în sarcina tuturor persoanelor juridice, ci aceasta este prevăzută de legea în temeiul căreia a fost emis actul. Conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea S.R.R. şi S.R.T., republicată, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 71/2003: „Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele şi subunităţile fără personalitate juridică ale acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, reclamanta a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, dar aceasta a fost respinsă prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curţii Constituţionale, taxa instituită este legală şi este datorată de toate persoanele juridice „în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Actul contestat stabileşte categoriile de plătitori, modalitatea de încasare şi scutire de la plata acestora, penalităţile de întârziere şi sancţiune.
Cum reclamanta nu a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege şi cum justificat, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici cerinţele art. 9 din Legea nr. 29/1990, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.C.M. U. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1683 din 9 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1146/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1164/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
