ICCJ. Decizia nr. 1169/2005. Contencios. Anulare ordin M.C.C. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1169/2005

Dosar nr. 8108/2004

Şedinţa publică din 23 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, a chemat în judecată Ministerul Culturii şi cultelor, pentru a se dispune anularea Ordinului nr. 2214 din 5 aprilie 2004, emis de pârât, privind declasarea parţială a imobilului din perimetrul Parcului Carol, format din 52.700 mp teren, cu amenajările şi clădirile aferente, situat în Calea Şerban Vodă, sector 4 Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1667 din 7 septembrie 2004, a anulat ca netimbrată, acţiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantului i s-a pus în vedere să timbreze cu 34.000 lei, taxă de timbru şi i s-a dat un termen în acest sens. Ulterior, la termen, s-a constatat că acesta nu a dat curs obligaţiei legale ce-i incumbă.

Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea şi casarea sentinţei, cu trimitere, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, întrucât fiind persoană juridică, încunoştiinţarea timbrării trebuia făcută prin citaţie, şi nu oral jurisconsultului.

Recursul este fondat.

Primăria Municipiului Bucureşti este o instituţie publică, plata taxelor trebuie să aibă o justificare pentru eliberarea ordinului de plată, de către Direcţia Financiar - Contabilă a acesteia, respectiv trebuie să existe o citaţie în care să i se consemneze această obligaţie la cererea făcută de jurist.

Cum în speţă această cerinţă nu a fost realizată, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimitere, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 1667 din 7 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1169/2005. Contencios. Anulare ordin M.C.C. Recurs