ICCJ. Decizia nr. 116/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 200/CA din 15 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea reclamantului P.I., introdusă pentru recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, că reclamantul s-a născut la 7 martie 1943, în localitatea Damiș, teritoriu cedat Ungariei, urmare a Dictatukui de la Viena, după refugierea tatălui său, P.T., în comuna Șuncuiuș, la data de 3 august 1942, iar rămânerea mamei în localitatea sub administrație ungară și nașterea copilului în această localitate, exclud situațiile de persecuție din motive etnice prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 586/2002.
împotriva sentinței, reclamantul a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în acest sens, prin motivele de recurs depuse la dosar, se susține că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu ignorarea declarațiilor martorilor care dovedesc fără echivoc calitatea de refugiat a reclamantului și aplicarea greșită a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
într-adevăr, din certificatul de naștere rezultă că reclamantul-recurent s-a născut în localitatea Damiș, la data de 7 martie 1943, din părinții P.T. și P.G., localitate trecută vremelnic sub administrație ungară, urmare a Dictatului de la Viena.
Mai rezultă, de asemenea, că P.T., tatăl reclamantului, figurează în evidența refugiaților români din localitatea Șuncuiuș, județul Bihor, întocmită la 3 august 1942.
Despre P.G., mama recurentului-reclamant, care nu figurează în tabelul cu refugiați, martorii C.D. și L.G. afirmă că în "martie 1943, gravidă fiind, a trecut, în mod fraudulos frontiera, în satul Damiș și apoi, imediat după ce l-a născut pe P.I., a revenit în Beiuș.
într-o altă declarație, martorul C.D. a susținut, însă, că reclamantul a fost refugiat împreună cu părinții și fratele său, "în perioada 3 august 1942, până în aprilie 1945", deci înainte chiar ca reclamantul să se fi născut, așa cum a mai arătat și martora I.F.
Or, asemenea afirmații în disonanță cu actele scrise, nu pot constitui dovezi care să ateste calitatea de refugiat a reclamantului, încât, în mod corect au fost înlăturate de instanța de fond.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 586/2002, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana persecutată din motive etnice, de regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, care "a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin art. 61din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a stabilit că dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu e posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
întrucât reclamantul nu a făcut dovada că s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c), soluția instanței de fond este legală și temeinică.
în consecință, recursul se apreciază ca nefondat și, ca atare, a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1518/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 112/2005. Contencios → |
|---|
