ICCJ. Decizia nr. 146/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la Tribunalul București, pe calea contenciosului administrativ, reclamantul K.Ș. a contestat hotărârea nr. 7335/II/2003/13 C din 26 martie 2003, emisă de Ministerul Justiției.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este deținut în Penitenciarul Rahova, fiind condamnat la 8 ani închisoare, iar în baza Legii nr. 99/1992, privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Turcia, privind transferul persoanelor condamnate și în baza Legii nr. 756/2001, a solicitat transferul într-un penitenciar din Turcia, pentru a-și executa restul de pedeapsă rămas.
în acest sens, în perioada ianuarie 2002 - martie 2003 a formulat mai multe cereri, atât către Direcția Generală a Penitenciarilor, cât și către Ministerul Justiției, dar a primit un singur răspuns, în sensul că solicitarea sa de transfer, împreună cu toate actele, au fost transmise Ministerului Justiției din Turcia care l-a rândul său, i-a comunicat refuzul autorităților românești, în sensul arătat.
O cerere având aceleași părți, obiect și cauză a fost înregistrată la aceeași instanță, cu nr. 7334/CA/2003 și a fost conexată la dosarul nr. 7087/CA/2003, la data de 3 octombrie 2003.
Prin sentința civilă nr. 3564 din 3 octombrie 2003, tribunalul a declinat competența judecării cauzei, în favoarea Curții de Apel București.
Soluționând pricina, această ultimă instanță, prin sentința civilă nr. 375 din 24 februarie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ș.K., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că actul dedus judecății, respectiv adresa Ministerului Justiției nr. 7335/II/2003/13 C, nu are natura juridică a unui act administrativ, pentru că nu produce efecte juridice în privința cererii de transfer, ci reprezintă o adresă întocmită în cadrul procedurii controlului de regularitate internațională efectuat de Ministerul Justiției, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 756/2001.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul Ș.K., pe care, însă, nu l-a motivat, așa cum prevăd dispozițiile art. 303 C. proc. civ., potrivit cărora "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".
Nefiind îndeplinită această obligație, urmează ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. care sancționează cu nulitatea, nemotivarea recursului în termenul legal.
Pentru aceste motive și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, s-a constatat nul, recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1518/2005. contencios → |
|---|
