ICCJ. Decizia nr. 120/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 19 februarie 2004, reclamantul L.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 8853 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 182/C din 8 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999. aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 3 septembrie 1942 - 6 martie 1945.
împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, deși probele administrate sunt incomplete și contradictorii, cu privire la plecarea reclamantului împreună cu familia sa în refugiu, după nașterea reclamantului, întoarcerea mamei reclamantului în localitatea de domiciliu, la data de 3 septembrie 1942, de unde inițial se arată că s-a refugiat, respectiv a persecuției pe motive etnice suferită.
Recursul este întemeiat.
Instanța de fond a reținut din extrasul nr. C/6229 din 30 octombrie 2003, eliberat de către Direcția județului Bihor a Arhivelor Naționale, că mama reclamantului, L.A., figurează în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la data de 12 iulie 1942, iar din declarațiile notariale ale martorilor M.M. și F.F., rezultă că reclamantul a fost refugiat cu mama sa, în perioada iulie 1942 - martie 1945, din localitatea Dobricionești, în localitatea Zece Hotare.
Certificatul de naștere al reclamantului confirmă că s-a născut la data de 3 septembrie 1942, în localitatea Dobricionești.
Era necesar în vederea eliminării contradicțiilor existente între probele administrate, să se stabilească dacă ulterior datei nașterii reclamantului, la 3 septembrie 1942, acesta s-a refugiat din cauza persecuției etnice, împreună cu mama sa, care, deși din data de 12 iulie 1942 figurează în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, s-a reîntors în localitatea Dobricionești, de unde s-a susținut că a fost obligată să plece în refugiu, în localitatea Zece Hotare.
Ca atare, se impunea să se facă dovezi de către reclamant, privind plecare în refugiu, ulterior datei nașterii, la 3 septembrie 1942, împreună cu mama sa, durata perioadei refugiului, respectiv a persecuției etnice suferite, pentru a se aprecia asupra temeiniciei acțiunii formulate pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
întrucât aspectele sus-menționate nu au fost clarificate pe bază de probe, se impune ca prin admiterea recursului pârâtei, să se dispună casarea sentinței, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 117/2005. Contencios → |
|---|
