ICCJ. Decizia nr. 1172/2005. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1172/2005

Dosar nr. 8669/2004

Şedinţa publică din 23 februarie 2005

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Colegiul jurisdicţional Teleorman al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 26 din 6 mai 2003, a admis actul de sesizare şi a obligat SC I. SRL să vireze bugetului de stat, suma de 584.314.924 lei, din care 531.243.682 lei reprezintă subvenţie provenită din T.V.A., 2.603.094 lei, majorări de întârziere, 39.843.276 lei, dobânzi şi 10.624.872 lei, penalităţi de întârziere.

A obligat pârâta la 150.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi a menţinut măsurile asigurătorii.

Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 470 din 12 septembrie 2003, a respins recursul jurisdicţional formulat de societate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs SC I. SRL, la 18 decembrie 2003, pe care l-a introdus direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care reţinând neîndeplinirea condiţiilor art. 302 C. proc. civ., prin Decizia nr. 8135 din 10 noiembrie 2004, a constatat nul, recursul.

Prin cererea trimisă la 22 decembrie 2004 şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 29 decembrie 2004, societatea a formulat contestaţie în anulare, arătând că în mod greşit instanţa a făcut aplicarea art. 302 C. proc. civ., în speţă fiind vorba de un act administrativ jurisdicţional pronunţat de Curtea de Conturi, şi nu de o instanţă de judecată.

Contestaţia în anulare va fi respinsă

Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai pentru motivele arătate în art. 317 şi 318 C. proc. civ., care în prezenta contestaţie nu se regăsesc, întrucât procedura de citare, pentru ziua când s-a judecat pricina, a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, nu s-a încălcat competenţa, iar dezlegarea dată nu este rezultatul unei greşeli materiale.

În consecinţă, se va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de SC I. SRL Alexandria împotriva deciziei nr. 8135 din 10 noiembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1172/2005. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare