ICCJ. Decizia nr. 1180/2005. Contencios. împotriva deciziei Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1180/2005
Dosar nr. 669/2004
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 208 din 21 martie 2003, pronunţată în dosarul nr. 128/2003, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de SC R. SA împotriva sentinţei nr. 73/2002, pronunţată de Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Cluj, în dosarul nr. 4/2002.
Pentru a pronunţa această decizie, secţia jurisdicţională a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 73 din 16 decembrie 2002, Colegiul jurisdicţional a admis în parte actul de sesizare nr. 1/9036/D/2002, formulat de către Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Cluj, respingând ca neîntemeiat, primul capăt de sesizare privind obligarea în solidar a pârâtelor P.I. şi H.A., să plătească SC R. SA Bucureşti, pentru sucursala Cluj, suma de 167.530.661 lei, cu titlu de despăgubiri civile şi 91.769.835, foloase nerealizate, a admis în parte capătul II al actului de sesizare, obligând-o pe H.A., să plătească unităţii păgubite, suma de 4.336.926 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cu o dobândă de 22,2% pe an, datorată din 15 iulie 1999, asupra sumei de 343.000 lei şi datorată din 17 aprilie 2002, pentru suma de 3.993.926 lei, până la achitarea în întregime a debitului de bază, la care a fost obligată, a respins în parte acest capăt de sesizare faţă de pârâta H.A., pentru suma de 881.650 lei, ca fiind prescrisă şi a respins în întregime capătul II de sesizare, faţă de pârâta P.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă , instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Ca urmare a controlului efectuat la SC R. SA, sucursala Cluj, Direcţia de Control Financiar Cluj a constatat că în perioada 1 ianuarie 1999 - 30 septembrie 2001 s-au acordat vânzătorilor de presă, salarii în procente superioare celui de 8% din valoarea presei vândute în zilele lucrătoare, prevăzut de art. 71 din contractele colective de muncă, încheiate în anii 1999 - 2001. Astfel, s-a apreciat că s-a cauzat unităţii păgubite, un prejudiciu efectiv în valoare de 172.183.387 lei, reprezentând salarii brute acordate în plus, pentru care s-au calculat foloase nerealizate, la data controlului, în valoare de 96.691.274 lei.
S-a mai apreciat că potrivit competenţelor şi atribuţiilor de serviciu, răspunzătoare pentru producerea prejudiciului se fac P.C., în calitate de director şi H.A., în calitate de contabil şef, care au avizat şi ordonat plata salariilor.
La pct. 8 din procesul-verbal de control s-a reţinut că la 31 decembrie 2001, contul 416 „clienţi incerţi" prezenta un sold debitor în valoare de 5.629.511 lei, din care 5.128.576 reprezintă debite cu o vechime mai mare de 3 ani. Pentru aceste sume există sentinţe rămase definitive şi executorii, nevalorificate în termen legal de prescripţie.
Pentru prejudiciul cauzat, astfel, unităţii, raportat la atribuţiile de serviciu stabilite prin fişele postului, obligaţia de a lua măsurile pentru executarea silită a creanţelor certe şi exigibile revenea pârâtei H.A., în calitate de contabil-şef, care coordona direct activitatea compartimentului financiar-contabil.
SC R. SA a formulat recurs jurisdicţional, susţinând că la sucursala Cluj, în perioada 1999 - 2000, drepturile salariale au fost calculate în mod nelegal, cu încălcarea clauzelor contractuale colective de muncă pentru anii respectivi.
Secţia jurisdicţională a respins recursul jurisdicţional, cu motivarea că prin adresa nr. 92/10075 din 23 noiembrie 1998, transmisă la toate sucursalele din ţară, s-a dispus că începând cu luna noiembrie 1998, procentul de salarizare se va majora de la 8%, la 10%, pentru presa vândută în zilele de luni - vineri, astfel că intimatele-pârâte nu au făcut altceva decât să se conformeze acestei dispoziţii, neputând fi angajată răspunderea acestora, neexistând culpă.
Împotriva acestei decizii, SC R. SA a formulat recurs, susţinând că secţia jurisdicţională a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, acordând relevanţă juridică unui act anterior contractelor colective de muncă, în baza cărora urma să se realizeze salarizarea personalului în anii 1999 şi, respectiv, 2000.
De asemenea, a mai susţinut că secţia jurisdicţională a reţinut în mod greşit lipsa vinovăţiei intimatelor-pârâte, acestea calculând şi acordând drepturi salariale, cu încălcarea clauzelor contractuale colective de muncă.
Recursul este întemeiat.
Este necontestat că în contractele colective de muncă pentru anii 1999 şi, respectiv, 2000, s-a stipulat că vânzătorii remizieri de presă vor fi salarizaţi cu procente de remiză cuprinse între 4 - 8% din valoarea presei vândute în cursul săptămânii şi de 11%, pentru presa vândută în zilele de sâmbătă.
De asemenea, este necontestat că în cazul sucursalei Cluj a SC R. SA, intimaţii-pârâţi care deţineau funcţiile de director şi, respectiv, contabil-şef, au aprobat şi avizat salarii de 10% în cazul remizierilor, în anii 1999 şi 2000, aceştia invocând existenţa adresei nr. 92/10075 din 23 noiembrie 1998, trimisă de şeful serviciului resurse umane din cadrul SCR. SA, care le permitea acest lucru.
Dar, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă este convenţia prin care se stabilesc, între altele, salarizarea şi alte drepturi care decurg din raporturile de muncă.
Or, potrivit prevederilor art. 30 din aceeaşi lege, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, iar conform art. 37, aceste contracte produc efecte, până la data împlinirii termenului pentru care au fost încheiate.
Deci, pentru ca salarizarea vânzătorilor remizieri să se fi putut face legal cu procentele din adresa nr. 92/10075 din 23 noiembrie 1998, era necesar ca acestea să fi fost preluate în contractele colective de muncă, pentru anii 1999 şi, respectiv, 2000, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel fiind, în mod greşit au reţinut instanţele jurisdicţionale din cadrul Curţii de Conturi, lipsa de răspundere a intimaţilor-pârâţi, sesizarea procurorului financiar fiind legală şi temeinică şi în privinţa cap. I, în ceea ce priveşte cererea de obligare în solidar a intimatelor-pârâte să plătească unităţii recurente păgubite, sumele achitate în plus, 167.530.661 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum şi foloase nerealizate, calculate la suma de 91.769.835 lei la data controlului.
În concluzie, recursul de faţă şi recursul jurisdicţional vor fi admise, Decizia atacată va fi casată, iar sentinţa nr. 73 din 16 decembrie 2002, va fi modificată, în sensul celor de mai sus, cu menţiunea celorlalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 208 din 21 martie 2003, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi.
Casează Decizia atacată şi în fond modifică sentinţa nr. 73 din 16 decembrie 2002, a Colegiului jurisdicţional Cluj, în sensul că admite şi primul capăt al sesizării. Obligă în solidar pe pârâtele P.I. şi H.A., să plătească SC R. SA Bucureşti, suma de 167.530.661 lei despăgubiri şi 91.769.835 lei, foloase nerealizate.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1179/2005. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 1181/2005. ContenciosŞI FISCAL. Anulare Ordin... → |
|---|
