ICCJ. Decizia nr. 1204/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V. de sancţiune disciplinară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1204/2005
Dosar nr. 6709/2004
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 570 din 24 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii acţiunii promovate de I.G., împotriva Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a admis cererea acestuia privind anularea deciziei de sancţionare disciplinară nr. 792 din 4 iunie 2003.
În motivare, instanţa a reţinut că OG nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, are caracterul unei norme speciale în raport cu Legea nr. 188/1999, aşa încât, în mod corect reclamantul, inspector vamal superior, a sesizat instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei date contestaţiei de către Consiliul de onoare şi disciplină al autorităţii vamale, data comunicării deciziei de sancţionare disciplinară având relevanţă pentru exercitarea căii administrative de atac, premergătoare sesizării instanţei de judecată.
Pe fondul cauzei, pentru admiterea acţiunii şi anularea, ca nelegală, a deciziei de sancţionare disciplinară a reclamantului, instanţa a considerat că organul jurisdicţional, care a soluţionat contestaţia formulată în temeiul prevederilor art. 99 lit. d) din OG nr. 16/1998, nu ar fi respectat dispoziţiile art. 26 din HG nr. 1083/2001, privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, iar pe de altă parte, că reţinerea în sarcina reclamantului, şi imputarea unor deficienţe în realizarea atribuţiilor de control şi îndrumare, sunt nejustificate, încât acesta nu fusese nominalizat să coordoneze activitatea Biroului vamal, fişa postului cu asemenea atribuţii fiindu-i comunicată la sfârşitul perioadei verificate - 3 ianuarie 2003.
S-a mai reţinut, totodată, că activitatea profesională de ansamblu a reclamantului a fost apreciată prin raportul de evaluare pentru perioada 1 decembrie 2002 - 30 noiembrie 2003, ca foarte bună.
Împotriva sentinţei, Autoritatea Naţională a Vămilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs vizează excepţia tardivităţii acţiunii, recurenta susţinând că a fost greşit respinsă, întrucât, fiind vorba de un litigiu de muncă, în cauză sunt incidente prevederile art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, potrivit cărora sesizarea instanţei se face în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sancţionare disciplinară, OG nr. 16/1998 neconţinând prevederi referitoare la căile de atac împotriva soluţiei date de Consiliul de onoare şi disciplină al autorităţii vamale.
Cel de-al doilea motiv de recurs priveşte fondul cauzei, recurenta susţinând că hotărârea atacată este neconvingător motivată, instanţa omiţând să examineze faptele grave constatate de inspectorii care au verificat activitatea intimatului, lăsându-le, prin admiterea acţiunii, nesancţionate.
Examinând sentinţa, în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru al doilea motiv de recurs, excepţia tardivităţii acţiunii fiind corect rezolvată de instanţa de fond, răspunderea administrativ-disciplinară a funcţionarului public supus unui statut legal, cum este cazul în speţă, fiind o instituţie a dreptului administrativ, iar nu a dreptului muncii, pentru a face incident art. 73 din Legea nr. 168/1999, privind sancţionarea conflictelor de muncă.
Pe fondul cauzei, criticile sunt întemeiate.
Astfel, constatarea instanţei, menţionată în considerentele hotărârii, potrivit căreia, în calea administrativă de atac, atunci când s-a analizat de către Consiliul de onoare şi disciplină, contestaţia formulată de reclamant, nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 26 din HG nr. 1083/2001, are doar valoarea unei afirmaţii, din moment ce nu a fost concretizată şi, prin urmare, nu poate constitui argument pentru admiterea acţiunii şi anularea deciziei de sancţionare disciplinară emisă de o altă autoritate publică, decât aceea care, eventual, ar fi nesocotit legea.
Nici aprecierea potrivit căreia Decizia de sancţionare este lipsită de fundament, datorită faptului că în perioada verificată, 1 ianuarie 2002 - 13 ianuarie 2003, reclamantul nu a fost nominalizat să coordoneze activitatea Biroului Vamal de Control şi Vămuire Băneasa, fişa postului fiindu-i comunicată abia la 8 ianuarie 2003, nu este întemeiată.
Aceasta, deoarece din adresa nr. 28320 din 18 iulie 2003 a Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Bucureşti, rezultă că intimatul a fost nominalizat să coordoneze activitatea Biroului vamal menţionat, în perioada 2001 - 2002.
Pe de altă parte, intimatul a recunoscut, semnând procesul-verbal de control şi nota explicativă din 5 aprilie 2003, că în perioada verificată a îndeplinit funcţia de coordonator şef adjunct, la Biroul Vamal de Control şi Vămuire Băneasa.
Or, în această calitate, atribuţiile funcţionale de coordonare, control şi îndrumare a activităţii vamale din cadrul biroului vamal decurg esenţial din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor vamale de control şi vămuire şi în subsidiar, din fişa postului.
Este adevărat că prin raportul de evaluare a performanţelor profesionale pe perioada 1 decembrie 2002 - 30 noiembrie 2003, s-a acordat intimatului-reclamant, calificativul „F.B.", dar acest lucru nu poate anula deficienţele constatate în activitatea pe care a desfăşurat-o într-un alt interval de timp: 1 ianuarie 2002 - 13 ianuarie 2003.
Iar aceste deficienţe, constând în neverificarea înregistrărilor operate în registrul de evidenţă a sigiliilor vamale din cadrul punctului vamal K.H. SRL, precum şi a activităţii lucrătorilor acestui punct vamal, nerespectarea procedurii în cazul consemnelor vamale de tip „C" (analiza de risc), instituită de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Bucureşti, prin adresa nr. 48/700 din 14 noiembrie 2002, completată la 20 noiembrie 2002 şi neasigurarea prezenţei lucrătorilor vamali, la punctul vamal RCS, în zilele de 22 şi 23 februarie 2003, conform deciziei nr. 1518/2002 a Direcţiei Generale a Vămilor, au afectat buna desfăşurare a activităţii vamale şi au determinat sancţiunea disciplinară a intimatului, prin Decizia nr. 792 din 4 iunie 2003, a Directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor.
În raport cu considerentele prezentate şi întrucât în cauză nu s-a dovedit netemeinicia măsurilor administrative luate de autoritatea publică pârâtă, se va admite recursul, va fi casată sentinţa atacată şi în fond, va fi respinsă acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 570 din 24 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea reclamantului I.G.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1203/2005. Contencios. Anulare calificativ şi... | ICCJ. Decizia nr. 121/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
