ICCJ. Decizia nr. 122/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 122/2005
Dosar nr. 5292/2004
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 februarie 2004, reclamanta P.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 7650 din 16 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se stabilească faptul că are calitatea de refugiată şi să fie obligată pârâta să întocmească documentaţia necesară dobândirii calităţii sale de refugiată, cu plata drepturilor ce decurg din această calitate.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că împreună cu familia sa, au fost strămutaţi din localitatea Valea Mare de Criş, în localitatea Zece Hotare, având calitatea de refugiaţi, în perioada 12 august 1942 - 6 martie 1945, dar că prin hotărârea contestată, i s-a respins nejustificat cererea făcută în acest sens, cu toate că din declaraţiile martorilor rezultă că a fost plecată împreună cu părinţii săi, iar tatăl a fost găsit în evidenţa refugiaţilor români din Ungaria.
Mai arată că între localităţile Valea Mare de Criş şi Zece Hotare este o distanţă foarte mică şi că mama sa a trecut flagrant graniţa, pentru a vizita pe mama acesteia.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 196 din 15 martie 2004, a admis acţiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa reţine că părinţii reclamantei au plecat în refugiu, în luna august 1940, datorită persecuţiilor etnice, că mama acesteia s-a întors în localitatea de domiciliu, pentru a o naşte pe reclamantă, iar după două săptămâni s-a reîntors în refugiu, împreună cu reclamanta.
Mai reţine că reîntoarcerea reclamantei în localitatea de domiciliu nu înlătură ideea de persecuţie etnică, pentru care a plecat, persecuţie care era o teroare psihică şi materială, fără a pune în pericol însăşi integritatea corporală a celor care s-au mai reîntors în localitate, pentru scurte vizite şi a celor care au rămas la domiciliu.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este nelegală şi netemeinică.
Menţionează că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de strămutat sau de refugiat în altă localitate, deoarece naşterea sa a avut loc în localitatea Valea Mare de Criş, de unde părinţii săi au plecat în refugiu, în luna octombrie 1940 şi nu s-a demonstrat că ulterior naşterii sale, reclamanta a plecat, împreună cu mama sa, în localitatea Zece Hotare.
Consideră că tocmai teroarea psihică şi materială i-a forţat pe românii din teritoriul cedat Ungariei să se refugieze în localităţi aflate sub administraţie românească şi să nu se mai întoarcă în localitatea de domiciliu, iar reîntoarcerea mamei acesteia, în localitatea de domiciliu, demonstrează că după ce a născut-o pe reclamantă, nu a fost obligată să plece din nou în refugiu.
Recursul este fondat.
Conform prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Art. 61 din ordonanţă stabileşte că „Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Din certificatul de naştere şi din buletinul de identitate ale intimatei rezultă că s-a născut la 29 iulie 1942, în comuna Valea Mare, judeţul Bihor, din părinţii G.G. şi G.A.
În certificatul nr. C/5013 din 8 septembrie 2003, eliberat de către Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, se menţionează că G.G. figurează în evidenţa refugiaţilor români din Ungaria, începând cu data de 2 noiembrie 1940.
Martorii B.I. şi T.F. au menţionat în declaraţiile notariale depuse la dosar, că soţii G. s-au refugiat din localitatea Valea Mare de Criş, cedată Ungariei, în localitatea Zece Hotare, aflată sub administraţie românească şi că la sfârşitul lunii iulie 1942, mama intimatei a revenit în localitatea de domiciliu, unde a născut-o pe aceasta şi împreună cu ea s-a refugiat din nou în localitatea Zece Hotare, după două săptămâni.
Se va reţine, însă, că în perioada în discuţie, în situaţia în care ar fi suferit persecuţii pe criterii etnice, mama intimatei nu ar fi putut reveni în localitatea din care a plecat în refugiu, pentru a naşte pe aceasta şi apoi a plecat din nou în refugiu, fără ca autorităţile maghiare să o împiedice să circule între cele două localităţi, ţinându-se cont şi de atmosfera tensionată existentă în acea perioadă între Ungaria şi România.
De altfel, este greu de crezut că mama intimatei, în starea de graviditate avansată în care se afla, a trecut frontiera creată după cedarea Ardealului de Nord Ungariei, a născut-o pe aceasta şi după câteva zile au plecat împreună în refugiu.
Dar, nici nu s-a dovedit că intimata a plecat în refugiu, cu mama sa, din cauza unor persecuţii pe criterii etnice, mai ales că bunica intimatei a rămas în continuare în localitatea de domiciliu.
Pentru considerentele menţionate mai sus, în temeiul art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, art. 14 din Legea nr. 129/1990 şi art. 312 şi 314 C. proc. civ., se va admite recursul, sentinţa va fi casată, iar pe fond, se va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 196 din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1215/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1220/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
