ICCJ. Decizia nr. 1220/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1220/2005
Dosar nr. 4694/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 19 noiembrie 2003, reclamantul G.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 8514/7639 din 16 octombrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în mod greşit pârâta i-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr. 189/2000, înlăturându-l de la beneficiul drepturilor stabilite în baza acestui act normativ.
Prin sentinţa civilă nr. 127 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului G.E., a anulat hotărârea nr. 8514/7639 din 16 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada februarie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut pe deplin dovada că, începând cu luna februarie 1941, împreună cu familia, s-a refugiat din Târgu Mureş, în Alba Iulia şi apoi, în Sibiu, unde a rămas până în februarie 1946.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, luând în considerare dovezi pe care acesta nu le-a prezentat comisiei de specialitate, la emiterea hotărârii atacate în contencios administrativ.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege, fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, este necontestat că reclamantul a făcut dovada, prin declaraţiile cu martori şi înscrisurile depuse la dosar, că în perioada februarie 1941 - 6 martie 1945, s-a refugiat din teritoriul Ardealului de Nord, vremelnic cedat Ungariei, prin Dictatul de la Viena, în oraşul Sibiu, şi apoi în Bucureşti.
În acest fel, reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.
Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia prima instanţă a procedat în mod greşit, administrând în cauză mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată.
În virtutea rolului său activ şi ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanţa de fond a procedat corect, acceptând noile dovezi, în vederea aflării adevărului.
Ca urmare, se constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 127 din 27 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1227/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
