ICCJ. Decizia nr. 1227/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1227/2005
Dosar nr. 4714/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 23 decembrie 2003, reclamanta S.V. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună modificarea hotărârii nr. 8163/7425 din 26 septembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a admis în parte cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în anul 1937 s-a repatriat împreună cu familia, din comuna Viaceslavca - U.R.S.S., în oraşul Brăila, după care, un an mai târziu, tatăl reclamantei a fost împroprietărit în Durostor, unde s-a mutat împreună cu întreaga familie. După cedarea Cadrilaterului, în septembrie 1940, familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze în România, fiind ulterior împroprietărită cu 5 ha de teren.
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei S.V., a anulat hotărârea nr. 8163/7425 din 26 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Atât declaraţiile de martor, cât şi hotărârea nr. 1412 din 30 mai 2002 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, depuse la dosarul cauzei, au fundamentat această convingere.
În cauză, este de necontestat că reclamanta a făcut dovada, prin declaraţiile cu martori şi înscrisurile depuse la dosar, că în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, s-a refugiat de pe teritoriul Dobrogei de Nord, în România, ca urmare a schimbului de populaţie prevăzut în Tratatul româno-bulgar semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940.
În acest fel, reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.
Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia prima instanţă a greşit, administrând în cauză mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios administrativ.
În virtutea rolului său activ şi ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanţa de fond a procedat corect, acceptând aceste dovezi noi.
Ca urmare, se constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 332 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1220/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1229/2005. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
