ICCJ. Decizia nr. 1226/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin contestația la executare înregistrată la 14 ianuarie 2004, S.C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor, să se dispună în temeiul art. 399 - 401 C. proc. civ., anularea formelor de executare pornite în baza Ordinului de executare nr. 21/29 din 16 aprilie 2003, a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, în urma deciziilor pronunțate de Curtea de Conturi și exonerarea de răspunderea civilă delictuală.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 232 din 5 februarie 2004, a respins ca neîntemeiată, contestația la executare, ca nefondată cererea de suspendare a executării silite formulată potrivit art. 428 C. proc. civ. și ca inadmisibile, cererile înregistrate la pct. 1, 2 și 3, sub nr. 3804 din 14 ianuarie 2004, privind constatarea săvârșirii infracțiunii de fals la întocmirea proceselor-verbale de control financiar și a deciziilor pronunțate de Curtea de Conturi.
Instanța de fond a reținut că prin motivele invocate în contestația la executare, debitorul S.C. a susținut aspecte legate de lipsa vinovăției și a răspunderii sale în producerea prejudiciului în dauna intimatului, aspecte care au fost examinate prin deciziile nr. 493/2001, a Curții de Conturi și, respectiv, nr. 3853 din 13 noiembrie 2003, a înaltei Curți de Casație și Justiție, și nu nesocotirea unor formalități procedurale, în sensul Legii nr. 61/2002.
Ca atare, s-a constatat că debitorul S.C. nu a fost vătămat prin vreun act de executare, potrivit art. 399 C. proc. civ., coroborat cu art. 88 din Legea nr. 94/1992, de către creditorul Ministerul Administrației și Internelor.
împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, contestatorul, susținând în esență că nu este vinovat de producerea prejudiciului menționat în procesele-verbale de constatare și deciziile Curții de Conturi, că eronat au fost înregistrate două dosare, deși nu existau două pricini care să fie conexate potrivit art. 164 C. proc. civ., că în hotărârea pronunțată nu se menționează numele procurorului care a participat în cauză, instanța nefiind alcătuită legal, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, că prejudiciul a fost calculat eronat, că la fondul cauzei judecat de Curtea de Conturi s-au administrat probe false. Recurentul a depus la dosar, un număr de 17 înscrisuri, menționate în nota de la dosar.
Recursul este nefondat.
Susținerile recurentului, cu privire la stabilirea vinovăției, respectiv a întinderii prejudiciului produs intimatului, au fost examinate pe baza probelor, neinfirmate de alte dovezi, administrate de instanțele Curții de Conturi, care au pronunțat sentința nr. 10 din 21 februarie 2001, sentința nr. 44 din 9 octombrie 2001 și decizia nr. 493 din 16 octombrie 2001.
Prin decizia nr. 3853 din 13 noiembrie 2003, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, s-a respins ca inadmisibil, recursul declarat de S.C., împotriva deciziei nr. 493 din 16 octombrie 2001, a Curții de Conturi, reținându-se că el nu a exercitat calea de atac a recursului jurisdicțional împotriva sentinței nr. 44 din 9 octombrie 2001, a Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi.
întrucât s-au format două dosare, respectiv nr. 3804/2003 și nr. 3807/2003, având același obiect, contestația la executare formulată de S.C., în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, legal instanța de fond a dispus conexarea dosarelor, potrivit art. 164 C. proc. civ., critica adusă sentinței sub acest aspect, fiind neîntemeiată.
Instanța a fost legal constituită, numele procurorului care a participat la soluționarea cauzei, fiind menționat în încheierea de dezbateri din 2 februarie 2004, ce face parte din sentința pronunțată conform art. 147 C. proc. civ.
Motivarea instanței, referitoare la faptul că prevederile Codului de procedură civilă, potrivit art. 721, sunt aplicabile, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice în materia colectării și executării creanțelor bugetare, reglementată de O.G. nr. 61/2002, nu este de natură să ducă la concluzia că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit al acestuia, astfel cum susține recurentul-reclamant.
Așa fiind, recursul reclamantului este nefondat și a fost respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1234/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1202/2005. Contencios → |
|---|
