ICCJ. Decizia nr. 1294/2005. Contencios. Anulare decizie D.G.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1294/2005
Dosar nr. 5550/2004
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 5 aprilie 2002, SC I. SRL Bucureşti a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor, solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 2314 din 27 februarie 2002, emisă de această autoritate publică, ca nelegală.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i elibereze autorizaţia de comisionar în vamă, conform art. 83 alin. (2) din HG nr. 1114/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că anterior a funcţionat sub denumirea de SC I.N. SRL şi a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă, pe lângă Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, având adresa de conectare la sistemul informatizat IP 172.28.17.A.
Totodată, dispune de un punct de lucru în municipiul Bucureşti, compus din spaţii pentru birou şi depozite, precum şi de un alt punct de lucru în Portul Constanţa, pe baza contractelor de închiriere încheiate, inclusiv de aparatura necesară pentru desfăşurarea acestei activităţi specifice.
Deşi îndeplineşte toate condiţiile legale pentru reautorizare şi a înregistrat un volum de activitate corespunzător, cererea depusă pentru reautorizare i-a fost respinsă în mod nejustificat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea litigiului, ca urmare a casării cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentinţa civilă nr. 189 din 3 februarie 2004, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut că reclamanta SC I. SRL Bucureşti s-a conformat dispoziţiilor art. 84 alin. (1) şi (2) din HG nr. 1114/2001, privind documentele ce trebuie depuse pentru eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă, obţinând avize favorabile de la Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi Direcţia Regională Vamală Constanţa. Că, omisiunea de prezentare a unor copii legalizate a două acte adiţionale şi a actului constitutiv al societăţii, nu justifică măsura luată de pârâtă, care o prejudiciază grav.
În sprijinul concluziei respective au fost invocate constatările expertului contabil potrivit cărora, pârâta a reautorizat comisionari vamali, cu un număr de declaraţii vamale procesate, mai mici decât cel obţinut de reclamantă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor.
Recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu a depus la autoritatea vamală, copiile legalizate a celor două acte adiţionale, care sunt importante, de vreme ce aduc completări ale datelor ce caracterizează şi definesc persoana juridică.
Pe de altă parte, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile expertului contabil, omiţând să ia în considerare faptul că societăţile în cauză au fost autorizate la intervale de timp diferite „şi ca atare, pentru fiecare dintre ele, activitatea de derulare a operaţiunilor vamale s-a desfăşurat pe intervale mai mari sau mai mici de timp, după caz".
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 1427 din 8 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Bucureşti şi a casat sentinţa civilă nr. 949 din 17 octombrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
S-a dat îndrumarea instanţei de trimitere, să dispună completarea probelor, cu acte şi o expertiză care să stabilească volumul de activitate al reclamantei (numărul de declaraţii vamale procesate), în raport cu volumul de activitate al celorlalte societăţi comerciale, care au fost autorizate în calitate de comisionar în vamă, pe lângă birourile vamale.
Conformându-se acestei îndrumări, curtea de apel a încuviinţat în fond după casare, cererea reclamantei, desemnând ca expert contabil, pe I.D.
Pe baza înscrisurilor existente în dosarul cauzei şi a documentaţiei depuse în dosarul autorităţii vamale nr. 2314/2002, inclusiv a legislaţiei aplicabile în materie, expertul a stabilit că la Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti există societăţi comerciale care au procesat un număr de declaraţii vamale mai mic decât reclamanta.
A precizat, totodată, că reclamanta a obţinut avizele nr. 42019 din 16 ianuarie 2002 şi nr. 909 din 17 ianuarie 2002, din partea Direcţiilor Regionale Vamale Bucureşti şi respectiv, Constanţa, din care rezultă că societatea comercială îndeplineşte cerinţele art. 83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare al Codului vamal, aprobat prin HG nr. 1114/2001, pentru funcţionarea în calitate de comisionar vamal.
În sfârşit, s-a arătat că Direcţia Generală a Vămilor (actualmente Autoritatea Naţională a Vămilor), nu a emis nici o dispoziţie cu caracter intern, prin care să se stabilească criteriile de autorizare sau reautorizare a societăţilor, în această calitate.
Având în vedere concluziile lipsite de echivoc ale expertului contabil, care nu au fost combătute de partea adversă, prin administrarea altor probe concludente, înscrisurile probatorii anexate în dosarul de reautorizare (între care se regăseşte şi actul constitutiv al societăţii comerciale) şi desigur, prevederile art. 83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr. 1114/2001, se apreciază că legal şi temeinic, prima instanţă a admis acţiunea.
În consecinţă şi ţinând seama de inexistenţa unor motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 189 din 3 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1293/2005. Contencios. La încheierea de... | ICCJ. Decizia nr. 13/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
