ICCJ. Decizia nr. 1293/2005. Contencios. La încheierea de suspendare a executării procesului-verbal D.R.V. Cluj şi a deciziei M.F.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1293/2005
Dosar nr. 4607/2003
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1103 din 30 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 6958/2003, al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC F. SA Cluj şi s-a dispus, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării procesului-verbal de control nr. 12144/S din 12 august 2003, al Direcţiei Regionale Vamale Cluj şi a deciziei nr. 307/2003, a Ministerului Finanţelor Publice, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ ce formează obiectul dosarului nr. 6958/2003, al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ,
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Cluj, arătând în esenţă că nu există o pagubă iminentă.
Prin sentinţa civilă nr. 1345/2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 6958/2003, a fost admisă acţiunea reclamantei, s-au anulat actele sus-menţionate şi pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată.
Având în vedere că prin încheierea recurată, executarea actelor administrative a fost suspendată, până la soluţionarea dosarului nr. 6958/2003, al instanţei şi că acţiunea care a format obiectul acelui dosar, a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1345/2003, recursul de faţă apare ca lipsit de interes şi va fi respins ca atare.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată, de 10.000.000 lei, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Cluj, împotriva încheierii civile nr. 1103 din 30 septembrie 2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă pe recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor, să plătească intimatei SC F. SA Cluj Napoca, suma de 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1286/2005. Contencios. Anulare acte control... | ICCJ. Decizia nr. 1294/2005. Contencios. Anulare decizie D.G.V.... → |
|---|








