ICCJ. Decizia nr. 1299/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1299/2005
Dosar nr. 5562/2004
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 noiembrie 2003, reclamanta Ş.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 7854/7078 din 15 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că dintr-o eroare, în cererea adresată pârâtei a indicat anul de început al refugiului său, ca fiind 1943, în loc de 1944, anul când s-a refugiat împreună cu părinţii săi, P.Ş. şi P.P., din comuna Tărăşeni, judeţul Cernăuţi, stabilindu-se la Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 192 din 3 februarie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2003.
Instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în condiţiile art. 4 din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că hotărârea contestată a fost corect emisă, în baza actelor prezentate de reclamantă.
În ce priveşte încadrarea în dispoziţiile Legii nr. 189/2000, recurenta-pârâtă a apreciat că aceasta se poate face de către instanţă, numai cu data prezentării dovezilor şi în funcţie de acestea.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului şi cu normele legale incidente, se constată că recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta, împreună cu părinţii săi, P.Ş. şi P.P. s-au refugiat din judeţul Cernăuţi, în România, refugiul fiind determinat de persecuţiile etnice la care a fost supusă populaţia din zonă.
Astfel, din certificatul de naştere seria NI nr. 062650, rezultă că reclamanta este fiica lui P.Ş. şi P.P. şi s-a născut la data de 8 aprilie 1941, în localitatea Tărăşeni, Cernăuţi - U.R.S.S.
Din declaraţia autentificată sub nr. 3239 din 11 noiembrie 2003, dată de martorii R.V. şi S.A. rezultă că aceştia o cunosc bine pe reclamantă şi ştiu că în data de 12 martie 1944 s-a refugiat împreună cu familia, din comuna Tărăşeni, judeţul Cernăuţi - URSS, în Bucureşti, unde s-a stabilit definitiv, nerevenind niciodată în localitatea natală.
Martorul R.V. are, la rândul său, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, conform hotărârii nr. 558 din 27 iunie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Pentru dovedirea calităţii sale de refugiată, reclamanta a prezentat şi fotocopia unui extras din lucrarea „Severin din Bucovina - memorial al durerii (romanul unui refugiat)", publicată de Editura V.C. Bucureşti, 1944, în care se consemnează că la 26 martie 1944, după intrarea armatei sovietice în Bucovina de Nord, autorul l-a întâlnit într-unul din ultimele trenuri care se retrăgeau spre România, pe P.Ş., împreună cu soţia şi fetiţa lui.
Este adevărat că în cererea adresată Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, reclamanta a afirmat, ca fiind data de început a refugiului, anul 1943, însă, în raport cu dovezile dosarului, se apreciază că este o eroare, de altfel explicabilă, dată fiind vârsta reclamantei (3 ani) la data refugiului.
Prin urmare, din probele administrate, rezultă că reclamanta a făcut dovada refugiului său din Bucovina de Nord, în condiţiile cerute de lege.
Cât priveşte critica ce vizează luarea în considerare de către instanţă, a probelor prezentate în cursul judecăţii, nici aceasta nu poate fi reţinută, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 167 C. proc. civ., instanţa poate încuviinţa dovezile care pot duce la dezlegarea pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 192 din 3 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1298/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 130/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
