ICCJ. Decizia nr. 132/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.132/2005
Dosar nr. 763/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin actul de sesizare nr. 9097/7D/2002 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistriţa Năsăud, s-a solicitat obligarea SC E.T.N. SA, sucursala Bistriţa Năsăud, la plata sumei de 540.453.245 lei, reprezentând taxa de dezvoltare de 10%, datorată pe anul 2001, calculată asupra penalităţilor de 0,4%, calculate şi percepute de la consumatori pentru plata cu întârziere a facturilor, la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 265.419.997 lei, iar în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâţilor B.A., A.I. şi R.I., la plata sumei de 265.419.997 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Prin sentinţa nr. 12 din 29 octombrie 2002, Colegiul jurisdicţional Bistriţa Năsăud a admis excepţia lipsei de competenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a actului de sesizare, în favoarea Colegiului jurisdicţional Cluj.
Colegiul jurisdicţional Cluj, prin sentinţa nr. 2 din 21 ianuarie 2003, pronunţată în dosarul nr. 76/2002, a respins actul de sesizare nr. 9097/7D/2002 al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistriţa Năsăud, reţinând că, potrivit HG nr. 236/1993 şi a Instrucţiunilor nr. 91825/255479/1999, nu se aplică coeficientul de 10% reprezentând taxa de dezvoltare, asupra penalităţilor încasate şi că a extinde aplicarea acestui coeficient şi asupra penalităţilor, ar reprezenta o adăugare la lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs jurisdicţional, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistriţa Năsăud.
Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 195 din 20 martie 2003, a respins recursul jurisdicţional, reţinând, pe de o parte, că întrucât prin sentinţa nr. 124/2002, Colegiul jurisdicţional Bistriţa Năsăud şi-a declinat competenţa de soluţionare a actului de sesizare, în favoarea Colegiului jurisdicţional Cluj, implicit şi Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi BistriţaNăsăud a pierdut calitatea de parte în proces şi, deci, nu era în drept să declare recurs jurisdicţional.
Pe fond, aceeaşi instanţă a reţinut că în nici unul din actele normative enunţate în actul de sesizare a Procurorului financiar, nu se prevede aplicarea coeficientului de 10% reprezentând taxa de dezvoltare, asupra penalităţilor încasate pentru constituirea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, neputându-se adăuga la lege, prin interpretarea acestora.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în anulare jurisdicţional, Procurorul general financiar, în temeiul art. 80 alin. (1) şi art. 100 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată şi modificată.
Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins recursul în anulare jurisdicţional, reţinând, în esenţă, că aplicarea coeficientului de 10%, şi asupra penalităţilor de 0,4%, ar reprezenta o adăugare la lege.
Totodată, s-a reţinut şi faptul că în mod corect secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a apreciat că Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistriţa Năsăud a pierdut posibilitatea de a mai participa în proces.
Şi această din urmă decizie a fost atacată de Procurorul general financiar, în temeiul art. 82 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată şi modificată, articol coroborat cu dispoziţiile OG nr. 117/2003 şi art. 304 pct. 9 - 10 C. proc. civ.
În principal, Procurorul general financiar susţine că soluţia atacată este esenţial nelegală şi vădit netemeinică, întrucât instanţa interpretează şi aplică greşit dispoziţiile legale, omiţând, totodată, să se pronunţe asupra tuturor aspectelor invocate în recurs, respectiv asupra primului motiv din recursul în anulare jurisdicţional privind natura juridică a penalităţilor de întârziere aferente taxei de dezvoltare.
Se mai susţine că instanţa face o distincţie artificială între noţiunile de „tarife majorate pentru întârzieri" şi „penalităţi de întârziere".
Referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud, se susţine că şi această soluţie este nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 94/1992.
Examinându-se Decizia atacată, în raport cu toate criticile formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs, se constată că instanţa a cărei decizie se atacă, contrar celor susţinute de recurent, a fost preocupată de stabilirea naturii juridice a penalităţilor în discuţie, făcând distincţie clară între majorarea de tarif de 0,2% pe zi întârziere, pentru neplata la termen, în primele 10 zile (care are caracter de tarif şi este purtător de T.V.A. conform art. 93 din HG nr. 236/1993) şi penalitatea de 0,4% pe zi întârziere, după 30 de zile de neplată (care nu intră în tariful mediu şi nu este purtătoare de T.V.A. conform OG nr. 18/1994).
În aceste condiţii, se constată că în mod corect Curtea de Conturi a reţinut că aplicarea coeficientului de 10%, şi asupra penalităţilor de 0,4%, ar reprezenta o adăugare la lege, nepermisă. Câtă vreme nici unul din actele normative ce reglementează calculul taxei de dezvoltare, nu prevăd aplicarea coeficientului de 10%, nu se poate interpreta prin extindere, aplicarea acestuia, şi asupra penalităţilor care au alt regim juridic.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, se reţine că în mod corect instanţele Curţii de Conturi au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 94/1992, republicată şi modificată, acceptarea tezei Procurorului general financiar, ar avea consecinţă încălcarea tocmai a acestor dispoziţii exprese ale legii, referitoare la limitele competenţei Procurorilor financiari de pe lângă camerele de conturi judeţene.
În consecinţă, constatându-se că Decizia atacată este legală şi temeinică, iar criticile formulate, nefondate, urmează a se respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva deciziei nr. 49 din 15 octombrie 2003, a Curţii de Conturi, în completul de trei consilieri de conturi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1311/2005. Contencios. Anulare parţială a... | ICCJ. Decizia nr. 134/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
