ICCJ. Decizia nr. 1287/2005. Contencios. Anulare decizie şi Hotărâre D.M.S.S. (pensie). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1287/2005

Dosar nr. 3324/2003

Şedinţa publică din 1 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 20 iulie 2000, reclamantul N.M. a chemat în judecată Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Gorj, solicitând anularea hotărârii nr. 769/2000, a Comisiei de contestaţii şi a deciziei nr. 120900 din 18 februarie 2000, ca nelegale.

În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că prin actele contestate i s-a modificat nelegal salariul avut în vedere la calcularea pensiei.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 465 din 25 septembrie 2000, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, pârâta Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2642 din 29 iunie 2001, a admis recursul declarat, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe, cu îndrumarea de a se analiza modul de calcul avut în vedere de recurentă, la stabilirea noului cuantum al pensiei, în raport cu HG nr. 565/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 462 din 12 iunie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea a anulat actele contestate, ţinând seama de concluziile raportului de expertiză.

Împotriva acestei ultime soluţii a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Gorj, susţinând în esenţă că hotărârea instanţei de fond este neîntemeiată şi ilegală, bazându-se pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea prevederilor legale.

Recursul este nefondat.

Comisia de pensii, în baza Legii nr. 3/1977, a stabilit în favoarea reclamantului N.M., o pensie de asigurări sociale, de 21.25.174 lei şi o pensie suplimentară de 939.574 lei, în total 2.850.214.

Prin Decizia nr. 120.900 din 8 februarie 2000 s-a stabilit o nouă pensie, în valoare totală de 2.284.787 lei.

Raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul U.V., având ca obiect să se constate dacă s-au respectat dispoziţiile legale la stabilirea pensiei pentru reclamant, a concluzionat că acesta are o vechime utilă de 43 ani, din care 28 ani, 7 luni şi 28 zile în grupa a II-a de muncă, activitatea fiind întreruptă pentru pensionare, începând cu 1 ianuarie 2000. În aceste condiţii, ultimii 10 ani de activitate ce se au în vedere conform legii pentru stabilirea bazei de calcul a pensiei, sunt cuprinşi în intervalul 1 ianuarie 1990 - 1 ianuarie 2000, iar primii 5 ani lucraţi consecutiv din ultimii 10 ani de activitate sunt de la 1 ianuarie 1990, până la 1 ianuarie 1985, şi nu de la 1 aprilie 1989, până la 1 aprilie 1994, cum greşit consideră Casa Judeţeană de Pensii.

În perioada ultimilor 10 ani de activitate, reclamantul a beneficiat timp de 9 luni, de prevederile Legii nr. 1/1991, primind ajutor de şomaj.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 1/1991, modificată şi republicată: „Perioada pentru care o persoană este îndreptăţită să primească ajutorul de şomaj, constituie vechime în muncă şi nu întrerupe vechimea în muncă şi în aceeaşi unitate".

Aşadar, opinia recurentei-pârâte, potrivit căreia perioada de 9 luni reprezintă o întrerupere a activităţii, este contrară legii.

Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Gorj împotriva hotărârii nr. 462 din 12 iunie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1287/2005. Contencios. Anulare decizie şi Hotărâre D.M.S.S. (pensie). Recurs