ICCJ. Decizia nr. 1392/2005. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1392/2005
Dosar nr. 7101/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1238 din 13 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a lipsei obiectului pricinii şi în fond, a fost respinsă acţiunea reclamantei D.E., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată priveşte refuzul nejustificat al autorităţii administraţiei publice centrale menţionate de a-i comunica Normele metodologice emise în aplicarea HG nr. 565/1996 aşa încât pretenţia concretă a reclamantei se circumscrie în prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, iar ministerul pârât care a emis respectivele norme, are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la fondul cererii s-a constatat că autoritatea pârâtă a comunicat xerocopia actului solicitat, iar faptul că exemplarul transmis nu este semnat, ştampilat şi cu menţiunea „conform cu originalul", nu constituie refuz nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând că:
- sentinţa a fost dată de alţi judecători, decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
- sentinţa a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, fiindcă a considerat că pârâta este Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
- instanţa care a pronunţat-o, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, schimbând de la sine putere pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
- instanţa a încălcat formele de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 C. proc. civ., întrucât nu a ţinut seama de prevederile art. 112 din acelaşi cod, în privinţa părţilor chemate în judecată şi că,
- hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea art. 155 lit. e) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi a art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (atunci în vigoare).
Examinând sentinţa, în raport cu criticile formulate, probele administrate şi normele legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat.
Prin acţiunea introductivă, completată la 21 aprilie 2004, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat să-i transmită Normele metodologice date în aplicarea HG nr. 565/1996, „certificate cu ştampilă şi semnătură de elaboratorul lor".
Reţinând corect cadrul procesual, atât din punctul de vedere al părţilor litigante, cât şi din punct de vedere al obiectului cererii, judecata s-a desfăşurat cu respectarea principiilor şi normelor procesual-civile.
Astfel, din încheierile de şedinţă şi din hotărârea recurată rezultă că de la sesizarea instanţei (Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal) şi până la dezînvestirea acesteia, s-a respectat principiul continuităţii completului de judecată, judecătorul în faţa căruia au avut loc dezbaterile, fiind cel care a pronunţat şi sentinţa în cauză.
Rezultă, de asemenea, că judecata cererii reclamantei s-a făcut în contradictoriu cu autoritatea pârâtă indicată în acţiune, respectiv Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, şi nu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Prin urmare, criticile privind pronunţarea hotărârii de alţi judecători, decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, schimbarea pârâtului şi încălcarea formelor de procedură, prin ignorarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ., referitoare la părţile litigante, sunt nefondate.
Nici motivul privind competenţa de soluţionare a cauzei nu este întemeiat.
Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă „în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale".
Or, în cauză, actul solicitat de reclamanta-recurentă aparţine Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei care, evident, este o autoritate a administraţiei publice centrale.
În fine, în ce priveşte încălcarea prevederilor art. 155 lit. e) din Legea nr. 19/2000 şi a art. 1 din Legea nr. 29/1990, este de observat, mai întâi că primul text invocat nu are aplicabilitate în cauză. Aceasta, deoarece acţiunea poartă asupra refuzului autorităţii de a comunica reclamantei, un act, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, iar nu asupra unei cereri privind drepturi şi asigurări sociale.
În al doilea rând, Înalta Curte constată că prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 au fost corect aplicate de instanţa de fond, fiindcă autoritatea pârâtă a comunicat reclamantei-recurente, actul solicitat, iar neîndeplinirea condiţiilor de formă pretinse de aceasta, nu reprezintă un refuz nejustificat.
Aşa fiind, în raport cu cele anterior prezentate, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.E. împotriva sentinţei civile nr. 1238 din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2005. Contencios. Refuz îndeplinire... | ICCJ. Decizia nr. 1394/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
