ICCJ. Decizia nr. 1437/2005. Contencios. Anulare măsură de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1437/2005
Dosar nr. 7202/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 286/2004, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea introdusă de reclamantul C.I., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Mehedinţi - Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Ministerul de Interne - Direcţia de Paşapoarte Bucureşti şi pe cale de consecinţă:
A dispus anularea în parte a măsurii de suspendare a paşaportului reclamantului, în sensul reducerii perioadei de suspendare, de la 5 ani, la 4 ani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, faţă de faptul returnării din Italia a reclamantului, măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului este legală [art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997]. Faptul returnării, fiind o măsură dispusă de un alt stat, decât cel al cărui cetăţean este titularul paşaportului, nu poate fi cenzurat de către instanţa română.
În raport cu circumstanţele personale ale reclamantului, constând în faptul căsătoriei cu o femeie de cetăţenie franceză, că aceasta are un copil de a cărei întreţinere se ocupă şi petentul, de faptul că nu a avut un comportament antisocial în Franţa şi Italia, fiind returnat, numai pentru şedere ilegală, s-a considerat că perioada suspendării este exagerată, motiv pentru care, a fost redusă.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamantul C.I., recurs prin care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii şi anulării măsurii dispune de către pârâţi.
În dezvoltarea recursului, au fost aduse următoarele critici, sentinţei curţii de apel.
Actul juridic dedus judecăţii a fost interpretat greşit, ca fiind o sancţiune administrativ-jurisdicţională, deoarece, în realitate, este o măsură de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
De asemenea, instanţa de fond, nu a ţinut seama de nevoia existenţei unei proporţii între fapta săvârşită şi sancţiunea dispusă. Sub acest aspect, în opinia recurentului, faptul nerespectării formalităţilor legale privind şederea străinilor, nu este de natură a justifica măsura dispusă de autorităţile române, deoarece prin această omisiune, nu este ameninţată nici una din valorile sau ordinea socială.
A mai fost criticată hotărârea fondului, şi, pentru faptul de a nu se fi pronunţat cu privire la unele probe care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, şi anume, inexistenţa vreunui act de returnare; inexistenţa în formă tradusă legalizat, a actelor emanând de la autorităţile străine, precum şi ignorarea scrisorii soţiei recurentului, scrisoare în care sunt descrise vătămările produse acesteia, prin măsura dispusă.
La termenul acordat în soluţionarea recursului, a fost depusă adresa nr. 111/201444, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - D.G.E.I.P., prin care se învederează recurentului, faptul reducerii perioadei de suspendare a folosirii paşaportului, de la 5, la 2 ani, respectiv, până la finele lunii februarie 2005.
Faţă de această adresă, recurentul, prin concluziile formulate, a precizat că menţine criticile cu privire la primul act administrativ, a cărui anulare integrală a solicitat-o, pentru considerentul emiterii noului act administrativ pentru o altă perioadă, respectiv 29 februarie 2003 - 28 februarie 2005.
Examinând recursul, sub aspectul criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, prin întocmirea actului cu nr. 111/1201444/2004, organul emitent a redus perioada suspendării folosirii paşaportului, exact pentru intervalul cuprins între data luării măsurii şi data apropiată soluţionării recursului. În aceste împrejurări, actul contestat cu ocazia formulării acţiunii introductive, şi-a produs efectele, iar o eventuală anulare a lui, ar fi irelevantă, atât sub aspectul posibilităţii producerii de efecte juridice, cât şi sub aspectul inexistenţei interesului recurentului, vizat tocmai prin prisma imposibilităţii retroactivării efectelor unei asemenea sancţiuni juridice.
Recurentul nu poate susţine faptul existenţei a două acte administrative, deoarece prin răspunsul depus la dosar, adresat recurentului, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, se precizează faptul că măsura suspendării luată prin adresa nr. 941980/3 din 3 martie 2003, a fost redusă până la 29 februarie 2005, în loc de 19 februarie 2008.
Pe cale de consecinţă, recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 286/2004, a rămas fără obiect tocmai ca urmare a expirării perioadei pentru care s-a dispus suspendarea folosirii paşaportului de către recurent.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins, fără ca autorităţile intimate să poată opune recurentului, sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, deoarece actul emis ulterior pronunţării acestei sentinţe, este cel care prevalează. Efectele juridice constând în suspendarea folosirii paşaportului, s-au produs prin prisma acestui din urmă act, ceea ce face ca, la data pronunţării hotărârii judecătoreşti în recursul de faţă, măsura suspendării, să fie deja încetată.
Tocmai pentru acest considerent, al lipsei obiectului recursului prin prisma căruia a dispărut şi interesul recurentului, recursul se va respinge conform art. 3122, coroborat cu art. 2965 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei nr. 286 din 30 aprilie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1436/2005. Contencios. Refuz înscriere în... | ICCJ. Decizia nr. 145/2005. Contencios. Anulare certificat.... → |
|---|
