ICCJ. Decizia nr. 1615/2005. Contencios. La încheierea de suspendare a executării procesului-verbal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1615/2005
Dosar nr. 3661/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 februarie 2004, SC I.M. SRL Timişoara a formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor, în temeiul dispoziţiilor art. 1 şi 9 din Legea nr. 29/1990, acţiune în contencios administrativ împotriva deciziei ce va fi emisă de Ministerul Finanţelor Publice, în baza art. 174 şi urm. C. proCod Fiscal, precum şi a procesului-verbal de control încheiat la data de 10 februarie 2004, de Direcţia Regională Vamală Timişoara, solicitând anularea procesului-verbal respectiv şi a viitoarei decizii, precum şi exonerarea societăţii de la plata datoriei vamale în sumă de 11.20.450.010 lei, ca fiind nedatorată. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal atacat, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea nr. 94 din 19 februarie 2004, a suspendat executarea procesului-verbal din 10 februarie 2004, până la soluţionarea dosarului nr. 1592/CA/2004, al Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în numele Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în raport cu faptul că până la data de 19 februarie 2004 nu a fost emisă în procedura prealabilă, Decizia Ministerului Finanţelor Publice, motiv pentru care, în opinia recurentei, instanţa nu se putea pronunţa asupra cererii de suspendare.
Recurenta-pârâtă susţine că suspendarea executării procesului-verbal putea fi pronunţată doar de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 173 alin. (2) C. proCod Fiscal
Recursul urmează a fi, însă, respins, întrucât se constată că prin sentinţa civilă nr. 434 din 1 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, au fost anulate, ca nelegale, atât procesul-verbal de control nr. 3841 din 20 februarie 2004, a pârâtei Direcţia Regională Vamală Timişoara, cât şi Decizia nr. 245 din 18 martie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cererea rămânând, astfel, fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în numele Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva încheierii nr. 94 din 19 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 161/2005. Contencios. La declinare de... | ICCJ. Decizia nr. 1616/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... → |
---|