ICCJ. Decizia nr. 160/2005. Contencios. Refuz avizare şi aprobare angajare ca notar stagiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 160/2005
Dosar nr. 7994/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 198, pronunţată la data de 7 septembrie 2004, a respins ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii S.D. şi S.M., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi Camera Notarilor Publici Ploieşti.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi, vizând neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi respectiv, lipsa calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că acţiunea reclamanţilor, prin care aceştia au solicitat, sub sancţiunea de daune cominatorii, ca pârâţii să fie obligaţi să avizeze şi să aprobe angajarea, ca notar stagiar, a lui S.M., în cadrul biroului notarului public S.D., este pe fond neîntemeiată. Chiar în condiţiile în care prevederea din Statutul notarilor referitoare la limita maximă de vârstă de 35 de ani, stabilită pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, este nelegală, întrucât depăşeşte cadrul legal instituit de Legea nr. 36/1995, instanţa a reţinut că nu se poate subroga în dreptul pârâtelor de a dispune angajarea, ca notar stagiar, a reclamantului, câtă vreme legea şi statutul profesiei prevăd procedura examenului, ca modalitate de admitere în profesie, condiţie ce nu a fost îndeplinită.
Astfel, instanţa a reţinut că nu poate dispune angajarea reclamantului peste această procedură, considerând că există posibilitatea atacării, pe cale separată, a prevederilor nelegale referitoare la limita de vârstă, instituite în Statutul Notarilor Publici.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate, instanţa a apreciat că acestea nu pot fi primite, pe de o parte, pentru că ulterior adoptării noii Constituţii, procedura prealabilă a devenit facultativă, pentru a nu îngrădi accesul la justiţie, iar pe de alta, în considerarea faptului că pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România are personalitate juridică şi, totodată, şi capacitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs, reclamanţii S.D. şi S.M., invocând motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor invocate, recurenţii au arătat că în mod surprinzător, deşi instanţa de fond a reţinut că dispoziţia cuprinsă în Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, referitoare la stabilirea vârstei maxime de 35 de ani impusă pentru notarii stagiari, este nelegală, a respins în cele din urmă acţiunea, sugerând contestarea pe calea unei acţiuni separate a acestei dispoziţii legale.
Recurenţii au susţinut şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la obiectul acţiunii lor, respectiv asupra cenzurării refuzului nejustificat de acces în profesie al reclamantului S.M., referindu-se în schimb la împrejurări ce nu aveau nici o legătură cu cadrul legal, cum ar fi limitările accesului în profesie de notar.
În fine, s-a mai învederat că în mod greşit a apreciat instanţa de fond, că angajarea unui notar stagiar nu se poate face decât pe baza unui examen, o astfel de susţinere demonstrând ignorarea prevederilor art. 50 din Statutul Notarilor Publici. Conform textului de lege menţionat, organizarea unui concurs este necesară, numai în situaţia în care există mai multe cereri de notar stagiar peste numărul aprobat, ceea ce nu este cazul în speţă, recurentul S.M. urmând a fi angajat în biroul soţiei sale, recurenta S.D.
Examinând cauza, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate, ca şi prin prisma prevederilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de instanţa de fond urmează a fi menţinută, cu consecinţa respingerii recursului de faţă, ca nefondat, având, însă, în vedere următoarele argumente şi consideraţiuni, ce înlocuiesc motivarea în drept a hotărârii atacate.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la dreptul recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 5 din lege stabileşte drept condiţie de admisibilitate a acţiunii, efectuarea şi parcurgerea procedurii prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente, prevăzând şi termenele în care se poate face sesizarea instanţei.
Procedura prealabilă astfel reglementată, are un caracter obligatoriu, iar raţiunea unei astfel de prevederi este tocmai aceea de a obliga organul administrativ emitent să cerceteze permanent legalitatea şi oportunitatea actelor pe care le emite, dar şi în a-i conferi acestuia posibilitatea să-şi revoce actele ce se dovedesc a fi emise contrar prevederilor legale aplicabile sau care devin contrare intereselor persoanelor cărora li se adresează.
În cauza de faţă o astfel de procedură nu a fost parcursă, la dosar fiind depuse numai cererile formulate de reclamanţii-recurenţi, în vederea aprobării încadrării ca notar stagiar, a domnului S.M., după promovarea examenului de notar stagiar, în cadrul biroului notarial al soţiei sale, S.D., precum şi răspunsul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, comunicând neîndeplinirea condiţiilor legale de către domnul S.M., în sensul solicitat.
Instanţa de fond a respins excepţia invocată de pârâţi vizând neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu motivarea că potrivit noii Constituţii, procedura prealabilă a devenit facultativă.
Înalta Curte apreciază, însă, că o astfel de interpretare nu este conformă cu conţinutul şi sensul prevederilor legale menţionate.
Astfel, invocarea art. 21 pct. 4, potrivit cu care jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, pentru a reţine că nu mai este necesară parcurgerea procedurii prealabile, este nepotrivită în condiţiile în care se face abstracţie de prevederile art. 52 din aceeaşi Constituţie, republicată, care precizează expres şi cu forţă juridică egală, că drepturile persoanelor vătămate de o autoritate publică, pot fi exercitate în limitele şi condiţiile stabilite prin legea organică, respectiv Legea nr. 29/1990.
Drept urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia invocată de pârâtă, excepţie care în cazul admiterii ar fi condus la aceeaşi soluţie de respingere a acţiunii reclamanţilor, dar pentru un alt temei legal.
De altfel, examinând fondul pricinii, Înalta Curte reţine că acţiunea reclamanţilor nu poate fi primită, şi pentru că la data la care recurenta S.D. a solicitat angajarea soţului său, ca notar stagiar, respectiv la 22 decembrie 2003, nu îndeplinea ea însăşi condiţia de vechime de 5 ani, în profesia de notar, conform prevederilor art. 54 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (M. Of. nr. 13/14.01.2000), fiind numită notar public prin Ordinul nr. 1692/C din 30 iulie 1999 al Ministerului Justiţiei.
În considerarea celor mai sus arătate şi reţinând că soluţia instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor-recurenţi, este justă, chiar dacă o astfel de soluţie, trebuia, din punct de vedere tehnic juridic, motivată şi argumentată diferit, Înalta Curte va respinge recursul de faţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.D. şi S.M. împotriva sentinţei civile nr. 198 din 7 septembrie 2004, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1591/2005. Contencios. Anulare măsură... | ICCJ. Decizia nr. 1605/2005. Contencios. Refuz anulare măsură... → |
|---|
