ICCJ. Decizia nr. 1621/2005. Contencios. Anulare dispoziţie I.G.P. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1621/2005
Dosar nr. 7694/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 110/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea formulată de reclamantul P.D. împotriva pârâtului Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru anularea dispoziţiei nr. S/4230 din 15 decembrie 2003.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 22 C. proc. pen., conferă autoritate de lucru judecat, doar în privinţa faptei, vinovăţiei şi persoanei, revenind unei hotărâri definitive a instanţei penale, ceea ce în speţă nu poate fi contestat vis-avis de rezoluţia parchetului, de neîncepere a urmăririi penale.
Pe fondul pricinii, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că reclamantul a încălcat dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată, respectiv a manifestat neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu ce-i reveneau, obţinând rezultate foarte slabe în activitatea sa.
Ca atare, fiind vorba despre o abatere gravă de la normele de disciplină, instanţa de fond a constatat în baza tuturor probatoriilor admise şi administrate, că dispoziţia de restituire atacată în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 20/1990, este legală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, recurentul-reclamant P.D., criticând-o ca nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a motivat recursul, în sensul că hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal, fiind dată cu greşita aplicare a legii.
Astfel, recurentul apreciază că prima instanţă, nesocotind autoritatea de lucru judecat a unei instanţe penale - este vorba despre rezoluţia parchetului de scoatere de sub urmărire penală a recurentului, a încălcat drepturile procesuale ale acestuia, judecând în contencios administrativ pe fond, numai pe baza actelor depuse de intimată, acte fără valoare, atâta vreme, cât recurentul a contestat, atât declaraţia conducătorului auto, cât şi legalitatea raportului întocmit în 19 ianuarie 2003.
De asemenea, recurenta apreciază în motivele de recurs, că sancţiunea a fost aplicată prematur, cu încălcarea dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 360/2002, modificată prin OUG nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004. Potrivit acestor texte de lege, până la soluţionarea definitivă a cauzei, soluţia legală pe care intimata-pârâtă trebuia s-o adopte, era suspendarea recurentului-reclamant din funcţie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine în fapt următoarele:
Recurentul-reclamant a contestat conform Legii nr. 29/1990, dispoziţia nr. S/4231 din 15 decembrie 2003, emisă de intimata-pârâtă, prin care a fost destituit din Poliţie, împreună cu alţi doi agenţi.
La baza acestei măsuri a stat cercetarea prealabilă efectuată conform atât art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cât şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 350/2002.
Astfel, poliţistul a fost destituit pentru comportare necorespunzătoare la locul de muncă şi societate, comportare care aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale şi a instituţiei pe care o reprezintă.
Motivarea făcută în recurs referitor la faptul că în speţă vis-a-vis de rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a parchetului în ceea ce-l priveşte pe recurent, are valoare de autoritate de lucru judecat, va fi înlăturată de Curte, atâta vreme, cât puterea lucrului judecat presupune că litigiul a fost soluţionat în fond, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
De altfel hotărârea definitivă a unei instanţe penale faţă de o instanţă civilă are autoritate de lucru judecat conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai în ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Prin urmare, textele de lege vorbesc despre hotărârea definitivă a unei instanţe penale, şi nu despre o rezoluţie de neîncepere a amânării penale date de procuror, care nu poate rezolva pe fond un litigiu, acest atribut aparţinând doar instanţei de judecată.
Prin urmare, corect Curtea de Apel Alba Iulia, analizând ansamblul probator administrat, a păşit în analizarea pe fond a acţiunii administrative dedusă judecăţii, admiţând pentru ambele părţi, probatorii suficiente şi pertinente pentru aflarea adevărului.
S-a constatat că în speţă, intimata a emis dispoziţia contestată conform prevederilor art. 57, 58 şi 59 din Legea nr. 360/2002, aplicând sancţiunea disciplinară, pentru că despre o astfel de sancţiune este vorba, şi nu despre o răspundere penală, după cercetarea prealabilă şi consultarea consiliilor de disciplină.
Fără posibilitatea de tăgadă s-a stabilit că recurentul a încălcat obligaţiile ce-i reveneau în calitate de poliţist, afectând grav, atât imaginea poliţistului, cât şi pe aceea a instituţiei pe care o reprezintă.
Art. 65 invocat de recurent, nu este aplicabil în speţă, întrucât există o excepţie, respectiv situaţia în care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obişnuită, cu atât mai mult, cu cât sancţiunea primită a avut în vedere şi rezultatele slabe din punct de vedere profesional.
De asemenea, recurentul a fost prezent în faţa Consiliului de disciplină, astfel cum rezultă din probatorii şi s-a apărat singur prin apărări scrise. Sancţiunea a fost dată şi în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, avându-se în vedere întreaga sa activitate.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de P.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinţei civile nr. 108 din 7 iunie 2004, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1620/2005. Contencios. Anulare dispoziţie... | ICCJ. Decizia nr. 1622/2005. Contencios → |
|---|
