ICCJ. Decizia nr. 1651/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1651/2005
Dosar nr. 1574/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.I. Coloneşti, judeţul Olt, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi Garda Financiară Olt, solicitând anularea deciziei nr. 2263/1999, a dispoziţiei nr. 84/1998, a hotărârii nr. 10/1998, precum şi a procesului-verbal de control nr. 595/1998 şi exonerarea reclamantei de plata sumei totale de 43.256.797 lei, impozit pe profit şi T.V.A.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organele de control, cu ocazia verificărilor efectuate, nu a luat în considerare toate înscrisurile din caiete, comparativ cu evidenţa contabilă, ceea ce a dus la stabilirea eronată a sumelor datorate.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 251 din 18 mai 2000, a admis acţiunea, a anulat actele administrative atacate şi a dispus exonerarea reclamantei de plata sumei de 43.256.797 lei, impozit pe profit şi T.V.A. Totodată, a dispus restituirea sumelor reţinute şi a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, în sensul că societatea reclamantă nu a vândut mărfuri cu preţuri mai mari decât cele de recepţie, că aceasta nu s-a sustras de la declararea veniturilor impozabile şi că diferenţele stabilite de organul de control la impozitul pe profit şi T.V.A., sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, Ministerul Finanţelor şi Garda Financiară, secţia Olt.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 132 din 15 ianuarie 2001, a constatat nule, recursurile pârâţilor, fiind motivate peste termenul legal de 15 zile.
Împotriva deciziei sus-menţionate au formulat contestaţie în anulare, pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi Ministerul Finanţelor Publice, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece cele două instituţii şi-au motivat recursul în termenul legal de 15 zile de la comunicarea considerentelor sentinţei recurate.
Prin Decizia nr. 2198 din 12 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis contestaţia în anulare, a desfiinţat Decizia atacată şi a fixat termen pentru rejudecarea recursurilor, reţinând că, în cauză, considerentele sentinţei civile nr. 251 din 18 mai 2000 a Curţii de Apel Craiova, a fost realizată pe formulare necorespunzătoare modalităţilor legale de comunicare.
Astfel, comunicarea dispoziţiilor sentinţei respective s-a făcut prin completarea şi transmiterea formularelor de comunicare a considerentelor, iar comunicarea considerentelor s-a făcut prin completarea şi transmiterea formularelor de comunicare a dispozitivului.
Rejudecând recursurile, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3327 din 5 noiembrie 2002, a constatat nul, recursul declarat de Garda Financiară, secţia Olt şi a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt şi de Ministerul Finanţelor Publice, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut că Garda Financiară Olt nu a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 132 din 15 ianuarie 2001, astfel încât nu se poate relua judecarea recursului care, sub aspectul învederat, este nul.
Cu referire la recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, s-a reţinut că din expertiza efectuată în cauză şi avută în vedere de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei, nu rezultă că au fost luate în considerare avizele de însoţire a mărfii şi caietele de evidenţa încasărilor de bani, pe baza semnăturii asociatului unic D.R., pe întreaga perioadă a controlului, 1995 - 1997, astfel cum s-a procedat de organul de control.
În plus, deşi nu s-a invocat în motivele de recurs, părţile nu au fost citate la efectuarea expertizei, iar argumentările expertului nu se întemeiază pe date certe.
În atare situaţie, instanţa de recurs a apreciat necesitatea efectuării unei noi expertize contabile care să stabilească realitatea sumelor contestate şi care sunt considerate, ca datorate, de societatea reclamantă, către bugetul de stat.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, în fond după casare, prin sentinţa nr. 800 din 3 octombrie 2003, a admis acţiunea reclamantei, a anulat actele administrative atacate şi a exonerat pe reclamantă, de răspundere.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, pe baza noii expertize contabile efectuate în cauză, faptul că evidenţa contabilă a reclamantei este reală şi certă, suma înregistrată în evidenţa contabilă fiind mai mare, decât suma din caiete.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC R.I. Coloneşti, judeţul Olt şi pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice - Autoritatea Naţională de Control - Garda Financiară, secţia Olt.
În cadrul unor motive comune de recurs, recurenţii-pârâţi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Olt au susţinut, în esenţă, că sentinţa instanţei de fond nu este motivată în fapt şi în drept şi că, în speţă, concluziile expertizei contabile nu au nici o relevanţă, deoarece atât prin actul de control, cât şi prin hotărârile pronunţate în procedura administrativ-jurisdicţională de organele Ministerului Finanţelor Publice, se recunoaşte că intimata-reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă mărfurile aprovizionate şi a eliberat chitanţe aferente acestor vânzări.
Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa instanţei de fond, pentru omisiunea de a se pronunţa cu privire la cheltuielile de judecată solicitate şi dovedite cu actele depuse la dosar.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată următoarele:
În ce priveşte recursul recurentei-reclamante, se reţine că acesta a fost tardiv declarat.
Astfel, sentinţa civilă nr. 800 din 3 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, a fost comunicată la 1 ianuarie 2004, iar reclamanta a depus recursul, la 21 ianuarie 2004.
Or, în conformitate cu prevederile art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevederi legale pe care recurenta-reclamantă nu le-a respectat.
În consecinţă, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC R.I. Coloneşti, judeţul Olt, va fi respins ca tardiv declarat.
Cât priveşte recursul pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională de Control - Garda Financiară, secţia Olt, acesta este nefondat.
Prin procesul verbal nr. 595 din 5 martie 1998, organele de control ale Gărzii Financiare au reţinut în sarcina societăţii reclamante, obligaţia de a vira la bugetul statului, suma totală de43.256.797 lei, reprezentând: 29.352.998 lei, impozit pe profit şi 13.903.799 lei, T.V.A., obligaţii de plată menţinute în urma exercitării de către reclamantă, a căii administrativ-jurisdicţionale.
Organele de control au reţinut că reclamanta nu a înregistrat în evidenţa contabilă, toate operaţiunile patrimoniale efectuate, ceea ce a dus la diminuarea creanţei fiscale, astfel că, în conformitate cu art. 5 alin. (4) din OG nr. 70/1994, datorează impozit pe profit, iar potrivit art. 2 din OG nr. 3/1992, datorează T.V.A., în cuantumul reţinut în actul de control.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, se constată, însă, că operaţiunile patrimoniale efectuate de reclamantă sunt reale şi certe, fiind cert şi caracterul real al evidenţei contabile.
Din verificarea actelor, expertul a constatat că pentru mărfurile vândute, reclamanta a întocmit documente de intrare în gestiune, facturi şi note de recepţie, la punctele de recepţie, marfa fiind livrată pe bază de avize de însoţire, iar încasările din punctele de lucru au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii reclamate, fiind chiar mai mari decât încasările din caiete, cu suma de 44.128.856 lei.
S-a arătat de către expert, că vânzările rezultate din caiete, sunt de 374.787.500 lei, iar vânzările din evidenţa contabilă, sunt de 418.916.358 lei.
În ce priveşte consemnările din caiete, în mod corect a apreciat instanţa că ele reprezintă o evidenţă primară a intrărilor şi ieşirilor, iar nu o evidenţă contabilă propriu-zisă a faptelor comerciale efectuate de reclamantă. Ca urmare, sumele de bani încasate de administrator şi evidenţiate în caiete, nu pot constitui o dovadă că reclamanta a realizat venituri mai mari, decât cele evidenţiate în actele contabile.
Prin urmare, se constată că mărfurile vândute de reclamantă au avut documente de intrare în gestiune, încasările au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi au fost înscrise în registrul de casă, mărfurile nu au fost vândute cu preţuri mai mari decât cele de recepţie, deci reclamanta nu s-a sustras de la declararea veniturilor impozabile.
În consecinţă, instanţa de fond, pe baza probelor administrate, inclusiv a concluziilor expertizei de specialitate efectuate în cauză, a reţinut în mod corect că reclamanta nu datorează sumele reţinute prin actele de control cu titlu de impozit pe profit şi T.V.A.
Faţă de cele ce preced, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar motivele de recurs fiind nefondate, recursul declarat de pârâţi va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.I. Coloneşti, judeţul Olt, împotriva sentinţei nr. 800 din 3 octombrie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca tardiv.
Respinge recursurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională de Control – Garda Financiară, secţia judeţeană Olt, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 165/2005. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 167/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
