ICCJ. Decizia nr. 1622/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1622/2005
Dosar nr. 7995/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 434 din 25 iunie 2004, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.F., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt, prin care a solicitat anularea dispoziţiei de destituire emisă cu nr. S/3281 din 4 septembrie 2003 şi comunicată cu adresa nr. 3277 din 4 septembrie 2003, precum şi reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior, cu obligarea la plata drepturilor salariale aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin ordinul a cărui anulare se cere, au încetat raporturile de serviciu avute de reclamant, acesta fiind destituit din funcţia avută (fost agent şef adjunct), pentru neglijenţă şi lipsă de preocupare manifestată în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. S-a reţinut că reclamantul nu a supravegheat corespunzător activitatea deţinuţilor şi nu a luat măsuri pentru deţinerea acestora în condiţii de siguranţă, astfel încât unul dintre condamnaţi a părăsit locul de deţinere.
Instanţa de fond a mai reţinut că, deşi reclamantul a fost scos de sub urmărire penală, aceasta nu este o împrejurare de natură a înlătura răspunderea disciplinară, întrucât nu înlătură vinovăţia sub aspectul îndeplinirii obligaţiilor şi sarcinilor de serviciu.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de fond nu a analizat criticile sale referitoare la nerespectarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, în sensul că a fost sancţionat potrivit art. 57 lit. b) din lege, ce reglementează procedura disciplinară obişnuită, deşi îi erau aplicabile dispoziţiile procedurii disciplinare speciale prevăzute de art. 65 din acelaşi act normativ.
S-a mai arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond, că scoaterea de sub urmărire penală nu înlătură răspunderea disciplinară, mai cu seamă că în cazul său, motivul pentru care a fost scos de sub urmărire penală, este cel prevăzut de art. 11 pct. b şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce înlătură orice formă de vinovăţie, inclusiv cea disciplinară.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma tuturor criticilor formulate, ca şi în raport cu prevederile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
A rezultat din actele dosarului, că reclamantul-recurent a fost trimis în faţa Consiliului de disciplină constituit la 19 august 2003, la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt, pentru abateri de natura celor prevăzute de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările ulterioare, ca şi de Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002 privind disciplina şi deontologia profesională a poliţiştilor, constând în neglijenţa şi lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, care, după cum este cazul şi în speţă, revin poliţiştilor ce execută paza şi supravegherea deţinuţilor desfăşurând activităţi lucrative.
Cercetarea acestor abateri a avut loc în contextul evadării unui deţinut la data de 27 iulie 2003, acelaşi deţinut care mai părăsise locul de deţinere, nefiind supravegheat corespunzător.
În cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 19 august, urmare a audierilor şi dezbaterilor pe marginea abaterilor săvârşite de recurentul-reclamant, ce au avut loc în Consiliul de disciplină, s-a menţionat că recurentul nu a ridicat nici o obiecţiune referitoare la procedura întocmirii materialului de cercetare prealabilă, după cum nu a contestat nici învinuirile aduse. Propunerea de destituire din funcţia publică s-a făcut în unanimitate de către toţi membrii Consiliului de Disciplină.
În ciuda faptului că în cursul cercetării prealabile, unii din martorii audiaţi au revenit asupra unor declaraţii iniţiale, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate, criticile recurentului, conform cărora faptele reţinute în sarcina sa, nu sunt reale şi imputabile, ansamblul probelor cu acte şi martori administrate în cauză, judicios analizat şi interpretat de către instanţa de fond, relevând contrariul.
Este neîntemeiată şi critica recurentului privitoare la procedura disciplinară urmată, în sensul că îi erau aplicabile prevederile art. 65 din Legea nr. 360/2002, iar nu cele ale art. 57 din acelaşi act normativ, referitoare la procedura disciplinară obişnuită, care au fost urmate. Potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată, menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei, cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obişnuită.
După cum rezultă din actele dosarului, la data la care a fost efectuată cercetarea prealabilă, consemnată în Raportul de cercetare prealabilă nr. 10970 din 18 august 2003, precum şi la data la care Consiliul de disciplină a propus destituirea din funcţia publică, respectiv la 19 august 2003, nu era începută urmărirea penală faţă de recurentul-reclamant, aceasta survenind ulterior, la data de 23 septembrie 2003, astfel cum rezultă din cuprinsul Ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din 19 noiembrie 2003 şi cu atât mai puţin se putea vorbi despre trimiterea în judecată.
În aceste condiţii rezultă că în mod corect faţă de recurentul-reclamant au fost aplicate prevederile ce reglementează procedura disciplinară obişnuită, nefiind întrunite cerinţele art. 65 din Legea nr. 360/2002, pentru a fi urmată procedura disciplinară specială.
În fine, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, şi critica referitoare la greşita aplicare a unei sancţiuni disciplinare, în condiţiile în care recurentul-reclamant, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, a fost scos de sub urmărire penală prin Ordonanţa din 19 noiembrie 2003, deoarece s-a constatat că fapta nu există. Faptul că nu există vinovăţie sub aspect penal, nu înseamnă că nu poate exista vinovăţie nici sub aspect disciplinar.
În acord cu doctrina şi jurisprudenţa în materie, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod just a reţinut că vinovăţia recurentului sub aspectul îndeplinirii obligaţiilor şi sarcinilor de serviciu, subzistă. Şi aceasta, întrucât, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei învestite cu soluţionarea unei acţiuni disciplinare, iar nu şi ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, indiferent pentru care motive.
În aceste condiţii, aşa cum este cazul şi în speţă, acţiunea disciplinară este perfect posibilă, fără a se putea invoca, cu autoritate de lucru judecat, sub nici un aspect, ordonanţa procurorului.
Prin urmare, în raport cu cele sus–menţionate, criticile recurentului se constată a fi neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., reţinându-se că nu există nici motive de ordine publică ce impun examinarea din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.F. împotriva sentinţei nr. 434 din 25 iunie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1621/2005. Contencios. Anulare dispoziţie... | ICCJ. Decizia nr. 1627/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
