ICCJ. Decizia nr. 1695/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1695/2005
Dosar nr. 5202/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 iulie 2002, Fundaţia N.S. a solicitat, în numele şi pentru reclamanta C.R., anularea deciziei nr. 64 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001, din cadrul Casei Judeţene de Pensii Neamţ şi obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanta, împreună cu familia sa şi cu alţi membri ai comunităţii romilor, a fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul Antonescu, în anii 1942 - 1944.
S-a mai menţionat că în cei 3 ani de deportare au suportat foamete, boli, şi muncă forţată, în condiţii de frig extrem, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa.
Reclamanta a mai făcut precizarea că, deşi deportarea a circa 4.000 de romi în Transnistria, este un fapt istoric de notorietate şi ale cărei consecinţe traumatizante, sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, Partida Romilor Social Democrată din România.
Ulterior depunerii contestaţiei şi înainte de soluţionarea cauzei, s-a învederat instanţei că reclamantul S.G. a decedat la 18 februarie 2002.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 59 din 27 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 64 din 30 ianuarie 2002, emisă de pârâtă şi a recunoscut calitatea de persecutat din motive etnice, a reclamantei, pentru perioada iulie 1942 - iulie 1944 şi i-a acordat acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada persecuţiilor etnice la care a fost supusă, cu declaraţia autentificată a martorei S.S.M., iar ca perioadă a deportării, a apreciat intervalul 1942 - 1944, acesta fiind atestat prin adeverinţa emisă de Fundaţia Î. din Braşov.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, criticând-o numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului s-a susţinut că Fundaţia Umanitară N.S., în sprijinul cererii reclamantei, a depus probatoriile necesare, direct la instanţa de fond, astfel încât drepturile solicitate trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului şi normele legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din declaraţia autentificată a martorei S.S.M., care a fost şi ea, victimă a deportării şi căreia i s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precizată, rezultă că reclamanta a fost deportată în lagărul din Transnistria - Bug.
Reclamanta a făcut, deci, dovada, în condiţiile legii, că îndeplineşte cerinţele pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.
Cât priveşte data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanţa, în considerarea caracterului reparator şi dispoziţiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea iniţială, astfel încât critica adusă sentinţei nu poate fi reţinută.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 59 din 27 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1693/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1700/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
