ICCJ. Decizia nr. 1824/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1824/2005
Dosar nr. 36/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 14 iulie 2004, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Judeţeană de Pensii Ialomiţa, solicitând anularea hotărârii nr. 1469 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că părinţii săi au fost strămutaţi în anul 1940, din judeţul Durostor, în România, acesta născându-se la 10 iulie 1944, în localitatea Sarighiol, judeţul Tulcea.
Prin sentinţa civilă nr. 2183 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
A admis cererea formulată de reclamantul P.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, a anulat hotărârea nr. 1469 din 15 ianuarie 2004 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 10 iulie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că naşterea unui copil, ulterior strămutării, se încadrează, de asemenea, în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât efectele strămutării se extind şi asupra celorlalţi membri ai familiei, născuţi ulterior, care sunt obligaţi să locuiască în localitatea unde părinţii au fost repartizaţi.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa care a motivat, în esenţă, că reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece la momentul strămutării acesta nu era născut.
Recursul nu este fondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, urmare a strămutării respective.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Judeţeană de Pensii Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr. 2183 din 18 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1823/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1825/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
