ICCJ. Decizia nr. 1825/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1825/2005
Dosar nr. 38/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 1947 din 2 iulie 2004, reclamanta P.I., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, a solicitat anularea hotărârii nr. 12.151/11.722 din 30 aprilie 2004, emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi acordarea drepturilor corespunzătoare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), faţă de actele depuse în susţinerea cererii sale.
Prin sentinţa civilă nr. 2502 din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de P.I., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a anulat hotărârea nr. 12.151/11.722 din 30 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada că se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, iar ca urmare a cedării Ardealului de Nord, a fost în situaţia de a se refugia din localitatea de domiciliu, în altă localitate, respectiv în Bucureşti.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti care a motivat, în esenţă, că în dosarul Comisiei nu au existat dovezi concludente cauzei.
Recursul este nefondat.
Se reţine că reclamanta, născută G.I., la 7 octombrie 1921, în comuna Sicut, judeţ Bistriţa Năsăud, s-a căsătorit cu P.I., la 27 august 1942, în Bucureşti.
Prin adeverinţa eliberată de Inspectoratul Şcolar al judeţului Năsăud, nr. 985 din 18 martie 1940, rezultă că reclamanta funcţiona ca suplinitor la Şcoala Primară de Stat, iar din declaraţiile martorilor M.S. şi A.O. rezultă că reclamanta, numită învăţătoare suplinitoare în martie 1940, la şcoala din satul Recele-Ilva Mare, s-a refugiat în septembrie 1940, la Bucureşti, de unde nu s-a mai întors în localitatea de domiciliu.
Aşadar, se reţine că reclamanta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiind de drepturile corespunzătoare.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2502 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1824/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1826/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
