ICCJ. Decizia nr. 1915/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1915/2005
Dosar nr. 538/2004
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC D.T. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei - A.R.R., a solicitat anularea actului administrativ - adresa nr. 6991 din 18 martie 2003, emisă de pârâtă, prin care s-a cerut obligarea societăţii la depunerea concesiunilor emise firmelor SC D.TT. Transport SRL şi O.A. SRL, de către Ministerul Italian al Transporturilor, pentru efectuarea transportului internaţional de persoane prin curse regulate de pasageri pe ruta Roma - Bucureşti, program A şi B şi pe ruta L’Aquila - Bucureşti, act comunicat la 19 martie 2003.
S-a mai solicitat obligarea pârâtei de a prelungi valabilitatea licenţelor de execuţie pentru traseu pe relaţia Italia, rutele Roma - Bucureşti, program A şi B şi L’Aquila - Bucureşti, până la 30 decembrie 2003, prin emiterea a trei noi licenţe de execuţie de traseu, cu valabilitatea pe perioada 31 martie 2003 - 31 decembrie 2003 şi obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat, constând în 728.000 Euro şi daune morale, în sumă de circa 4.202.000 Euro, în baza art. 1 şi 13 din Legea nr. 29/1990.
Reclamanta a arătat că prin solicitarea depunerii concesiunilor de către SC D.T. SRL, pârâta şi-a încălcat obligaţiile de mediere ce-i reveneau în baza Acordului dintre guvernele celor două ţări privind transportul internaţional rutier de călători pe linii permanente, precum şi prevederile contractului de asociere dintre societatea italiană O.A. şi firma românească SC D.T. SRL, contract încheiat la 3 noiembrie 1990. Valabilitatea contractului a fost prevăzută pe un an de zile, ce va fi prelungit în mod tacit anual, dacă nu are loc o denunţare unilaterală a contractului între cele două firme, în scris cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea contractului.
Până la 14 octombrie 2002 nu s-a produs acest lucru; astfel, rezultă că a avut loc prelungirea valabilităţii acestuia, pentru încă un an, adică până la 14 noiembrie 2003.
Prin cererea nr. 271 E din 24 martie 2003 ea a solicitat prelungirea licenţelor până la sfârşitul anului 2003, conform caietelor de serviciu elaborate de A.R.R., dar pârâta a refuzat să i-o soluţioneze.
La termenul din 12 mai 2003, reclamanta şi-a precizat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, susţinând că până la 5 mai 2003, prejudiciul este de 221.899 Euro, la care se adaugă săptămânal, 22.000 Euro.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1523 din 6 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea şi a anulat adresa nr. 6991 din 18 martie 1991, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să prelungească valabilitatea licenţelor de execuţie pentru traseu pe relaţia Italia, rutele Roma - Bucureşti, program A şi B şi L’Aquila - Bucureşti, până la data de 30 decembrie 2003, prin emiterea a trei noi licenţe de execuţie de traseu, cu valabilitate pe perioada 31 martie 2003 - 31 decembrie 2003. A respins ca neîntemeiat, capătul de acţiune privind acordarea unor daune materiale şi morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că actul atacat este nelegal, întrucât a fost emis cu nerespectarea termenelor de valabilitate stipulate în înţelegerea dintre firma italiană O.A. SRL şi firma românească (reclamanta), care prevede că denunţarea unilaterală a contractului nu poate fi făcută decât în scris, cu minim 30 de zile înainte de expirarea anului contractual, cerinţă neîndeplinită, astfel contractul este valabil până la 14 noiembrie 2003.
S-a încălcat dreptul reclamantei la menţinerea acestor concesiuni de servicii pe întreaga perioadă de valabilitate, drept rezultând din obţinerea valabilă a acestora în baza Acordului dintre Guvernul României şi Italiei privind transporturile internaţionale rutiere şi a Înţelegerii între firmele de transport SC D.T. SRL şi O.A., din 3 noiembrie 1990.
Cu privire la daunele solicitate, s-a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 998 şi urm. C. civ.
Considerând hotărârea nelegală, părţile au declarat recurs.
Reclamanta îşi întemeiază recursul, pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicită admiterea şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi obligarea pârâtei la plata daunelor materiale, în valoare de 2.980.899 Euro şi a celor morale, în sumă de 4.202.000 Euro, arătând că sunt întrunite cerinţele art. 998 C. civ.
Pârâta susţine în recurs, că soluţia instanţei este greşită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a i se atribui licenţa de execuţie, nu există termen de prelungire, textele invocate de art. 37 alin. (3) din OG nr. 44/1997, raport la art. 34 alin. (12) din Legea nr. 105/2000, se referă la alte aspecte.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, precum şi suspendarea executării sentinţei, conform art. 300 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul pârâtei este nul.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că declararea recursului s-a realizat la 23 octombrie 2003, anterior comunicării sentinţei care s-a efectuat la 23 decembrie 2003.
Potrivit art. 303 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Ori, în cauză, recursul a fost motivat la 9 ianuarie 2004, cu depăşirea termenului legal; astfel, se va constata nul, recursul declarat de pârâtă.
Recursul reclamantei este nefondat.
Din întreaga economie a Legii nr. 29/1990, rezultă că instanţa de contencios are abilitarea să se pronunţe, şi asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act administrativ reclamat ca având caracter nelegal.
Valorificarea acestor drepturi se face, potrivit aceloraşi principii generale de drept, fie odată cu acţiunea în anularea actului administrativ, fie separat şi ulterior.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 998 C. civ., care prevăd că „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar la stabilirea daunelor morale, urmează a reţine prejudiciile aduse onoarei sau demnităţii pe baza unor criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite şi să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.
În speţă, deşi expertiza contabilă efectuată precizează că despăgubirile materiale se ridică la 2.980.899 Euro, iar cele morale, la 4.202.000 Euro, acestea nu au fost acordate legal, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art. 998 şi 999 C. civ. (răspunderea civilă delictuală), reclamanta nu a sistat efectuarea curselor.
În consecinţă, recursul declarat de reclamantă fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1523 din 6 octombrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca neîntemeiat.
Constată nul, recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei - A.R.R. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... | ICCJ. Decizia nr. 1919/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
