ICCJ. Decizia nr. 1912/2005. Contencios. Anulare acte administrative si acordare aviz. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1912/2005
Dosar nr. 5404/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 aprilie 2004, SC F. SRL Timişoara a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţia Poliţiei de Frontieră Timişoara, solicitând anularea actelor administrative nr. 412218 din 7 martie 2003, emis de primul pârât şi nr. 508347 din 4 martie 2003, emis de pârâta secundă, ca nelegale.
De asemenea, a cerut obligarea pârâţilor să-i recunoască dreptul de a intra în posesia avizului prealabil, conform art. 45 din OUG nr. 105/2001, precum şi obligarea celei de a doua pârâte de a-i elibera acest aviz.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi a depus la autorităţile publice chemate în judecată, documentaţia completă, alcătuită din autorizaţia de urbanism, contractul de asociere în participaţiune încheiat cu Consiliul Local al comunei Moraviţa şi autorizaţia de duty-free nr. 115 din 15 iulie 2002, eliberată de ministrul finanţelor publice, acele autorităţi i-au comunicat refuzul lor de eliberare a avizului necesar pentru darea în folosinţă şi exploatarea unui magazin duty-free în sectorul P.C.T.F. Moraviţa, judeţul Timiş.
În opinia reclamantei, acest refuz explicit este nejustificat şi de natură a-i nesocoti dreptul de a desfăşura o activitate economică la punctul de trecere a frontierei Stamora-Moraviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 318 din 30 septembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, în sensul că a anulat actele administrative care formează obiectul controlului jurisdicţional.
Totodată, a obligat pe pârâta Direcţia Poliţiei de Frontieră Timişoara să elibereze reclamantei, avizul prealabil prevăzut de art. 45 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2004, recunoscându-se dreptul reclamantei, de a obţine acest aviz.
Faţă de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, acţiunea a fost respinsă pentru lipsa legitimării procesuale pasive a acestei autorităţi a administraţiei publice centrale.
Instanţa a reţinut că refuzul pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi respectiv, Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timişoara, de a da curs cererii, este vătămător pentru reclamantă, deoarece aceste autorităţi publice nu au fost abilitate prin dispoziţiile art. 39 şi 45 ale ordonanţei guvernamentale, să aprecieze asupra necesităţii amplasării unui nou magazin duty-free în zona de frontieră şi de asemenea, el este nemotivat, afirmaţia că s-ar îngreuna desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor specifice, rămânând o simplă aserţiune.
Cum reclamanta este autorizată în condiţiile legii, să desfăşoare o astfel de activitate comercială, conform amplasamentului, planului şi schiţei tehnice avizate de biroul vamal de control şi vămuire la P.C.T.F. Stamora-Moraviţa, refuzul pârâţilor vatămă un drept recunoscut de lege, reclamantei şi justifică soluţia de admitere a acţiunii în contencios administrativ.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâţii Direcţia Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Prima recurentă a susţinut că instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea, ca neîntemeiată, întrucât amplasarea unui nou magazin duty-free în zona punctului de trecere a frontierei de stat ar stânjeni desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor specifice poliţiei de frontieră.
În cadrul recursului său, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a susţinut că hotărârea atacată este nemotivată, de vreme ce nu conţine temeiurile de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Pe de altă parte, curtea de apel a stabilit în mod eronat că adresele de răspuns trimise reclamantei, au natura unor acte administrative de autoritate, prin intermediul cărora s-ar fi produs o lezare a unui drept legitim al reclamantei.
S-a ignorat împrejurarea că potrivit art. 39 şi 45 ale OUG nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României, competenţa pentru emiterea avizului solicitat de agentul economic aparţine exclusiv şefului Direcţiei teritoriale a poliţiei de frontieră, iar nu Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
În consecinţă, se impune soluţia de admitere a excepţiei ridicate privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
Acţiunea introdusă de reclamantă era, însă, şi tardivă, deoarece prin adresa nr. 508347 din 7 februarie 2003, reclamanta a contestat Decizia nr. 386865, a Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timişoara, ceea ce demonstrează faptul că societatea comercială cunoştea cuprinsul adresei respective.
Recursurile sunt nefondate, sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, prin acţiunea introdusă, reclamanta SC F. SRL Timişoara a contestat legalitatea adresei nr. 41218 din 7 martie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi a adresei nr. 508347 din 4 martie 2003, emisă de Direcţia de Poliţie de Frontieră Timişoara, prin care aceste autorităţi publice i-au comunicat refuzul acordării avizului necesar pentru amplasarea unui magazin duty-free în punctul de trecere a frontierei Stamora-Moraviţa.
Această măsură a fost motivată de pârâta secundă, prin faptul că realizarea noului obiectiv comercial ar fi de natură să îngreuneze desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor specifice poliţiei de frontieră.
Cu un asemenea conţinut, cele două adrese constituie acte administrative prin care autorităţile publice emitente şi-au exprimat refuzul lor explicit de rezolvare a cererii ce le-a fost adresată de reclamantă, în baza art. 39 şi 45 din OUG nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României.
Dispoziţiile acestui act normativ stabilesc competenţa organelor poliţiei de frontieră de a aviza desfăşurarea oricărei activităţi în punctele de frontieră, alta decât cea de efectuare a controlului de frontieră.
Prin urmare, fără temei se susţine de către recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, că în lipsa unor acte administrative de autoritate prin care s-a vătămat un drept subiectiv legitim al reclamantei, acţiunea acesteia era inadmisibilă şi formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii nu putea fi nici ea admisă în raport cu datele la care s-au comunicat efectiv, societăţii comerciale, cele două adrese care exprimă refuzul recurenţilor-pârâţi de rezolvare a cererii, precum şi cu prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
În plus, nu s-a făcut dovada cu acte concludente că atitudinea celor două autorităţi publice prin care este negat dreptul reclamantei la obţinerea avizului, i-a fost cunoscută acesteia anterior datelor de comunicare a adreselor atacate.
Cât priveşte caracterul nejustificat al refuzului pârâţilor, curtea de apel a făcut referire la înscrisurile oficiale depuse în dosar de către reclamantă, din care rezultă în mod neîndoielnic că aceasta este autorizată să comercializeze mărfuri cu plata în valută, în regim duty-free, conform dispoziţiilor OUG nr. 208/1999 şi Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 54/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Societatea comercială a obţinut în acest scop, autorizaţia de duty-free nr. 115 din 15 iulie 2002, eliberată de ministrul finanţelor publice, avizele favorabile din partea Biroului vamal de control şi vămuire la frontieră Moraviţa, Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Grupului de Pompieri „Banat" al judeţului Timiş, Inspectoratului de Protecţie a Mediului Timişoara ş.a., iar terenul necesar pentru construirea magazinului i-a fost pus la dispoziţie de către Consiliul Local comunal Moraviţa, cu care s-a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 427 din 29 noiembrie 2001.
Apreciind, aşadar, că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 şi admiţând acţiunea faţă de recurenţii-pârâţi, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Poliţiei de Frontieră Timiş şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 318 din 30 septembrie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1911/2005. Contencios. ... Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 1914/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
