ICCJ. Decizia nr. 2029/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2029/2005
Dosar nr. 432/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 septembrie 2004, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamantul U.T. a chemat în judecată pârâtele Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, contestând hotărârile nr. 13428/12407 din 30 august 2004 a Casei de Pensii a municipiului Bucureşti şi nr. 336T din 1 aprilie 2004 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. Ulterior, reclamantul a precizat că obiectul acţiunii îl reprezintă numai hotărârea nr. 13428/12407 din 30 august 2004, a Casei de Pensii a municipiului Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, prin hotărârea contestată, i-a respins cererea pentru stabilirea drepturilor conferite de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ca tardiv formulată, cu motivarea că potrivit art. 7 alin. (2) din OG nr. 105/1999, cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute de această ordonanţă se depune la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, până la data de 31 decembrie 2003, iar reclamantul a depus cererea, peste termenul limită prevăzut de lege.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat că depunerea cererii s-a făcut înăuntrul termenului, de 31 decembrie 2003, dar considerând, în mod eronat, că Ministerul Muncii este organul ierarhic al Comisiei municipiului Bucureşti, cererea a fost depusă la acest minister, la data de 29 octombrie 2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2852 din 19 noiembrie 2004, a respins ca nefondată, acţiunea reclamantului U.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantului a fost depusă la Ministerul Muncii, la data de 29 octombrie 2003, care a trimis cererea la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, la 17 martie 2004, conform adresei nr. 260 fiind înregistrată la data de 24 martie 2004, peste termenul limită prevăzut de lege (31 decembrie 2003).
Împotriva sentinţei astfel pronunţate şi în termen legal, reclamantul U.T. a declarat recurs, criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivare, recurentul-reclamant a susţinut că de depăşirea termenului limită prevăzut de lege se face vinovat Ministerul Muncii, întrucât cererea a fost formulată în termen, cerere pe care ministerul trebuia să o rezolve, astfel că de acest incident, respectiv transmiterea ei, greşit, Ministerului Finanţelor, spre soluţionare, se face vinovat Ministerul Muncii.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea întregului material probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a solicitat în termen acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi anume, la data de 29 octombrie 2003, cerere transmisă în atenţia Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, care din eroare a transmis-o la Ministerul Finanţelor Publice, la 13 decembrie 2003, eroare confirmată prin adresa nr. 268 din 17 martie 2004, a acestui minister, fapt ce a dus, de altfel, la tergiversarea rezolvării sale.
Instanţa de fond a respins acţiunea, cu motivarea că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din OG nr. 105/1999, conform cărora cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă, se depune la Casa judeţeană de pensii sau după caz, la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, până la 31 decembrie 2003.
Faţă de considerentele mai sus expuse, se apreciază că în speţă culpa nu aparţine recurentului-reclamant, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de U.T. şi va casa sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cu ocazia judecării se vor face toate probatoriile care să conducă instanţa de fond la aflarea adevărului.
Aşa fiind, Curtea, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi ţinând cont de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul şi va dispune casarea sentinţei şi trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.T., împotriva sentinţei civile nr. 2852 din 19 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2028/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2060/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
