ICCJ. Decizia nr. 2063/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2063/2005
Dosar nr. 5570/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 2 decembrie 2003, reclamantul O.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 8482/6310 din 15 octombrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în mod neîntemeiat i-a fost respinsă cererea, de către pârâtă, deşi a suferit persecuţii din motive etnice, în timpul regimului hortyst instaurat în Ardealul de Nord.
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 16 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului O.I., a anulat hotărârea nr. 8482/6310 din 15 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 1942 - 1944, cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada persecuţiei din motive etnice, în perioada 1942 - 1944. Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că din actele dosarului, rezultă că în perioada menţionată, reclamantul a fost forţat şi trimis la munci agricole şi săpat tranşee în judeţul Mureş, în Ungaria şi Germania.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că reclamantul nu a probat că a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a fi făcut parte din detaşamentele de muncă forţată [art. 1 lit. d)].
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei - înscrisuri şi declaraţii de martori, rezultă că instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamantul a făcut dovada persecuţiei la care a fost supus. Adeverinţa nr. 25729 din 14 iulie 1993, eliberată de Inspectoratul de Poliţie al Capitalei, precizează cu claritate că în perioada 1942 - 1944, reclamantul a fost „luat forţat şi trimis la munci agricole sau săpat tranşee" în judeţul Mureş, în Ungaria şi Germania. Documentul se coroborează cu declaraţiile celor doi martori, S.V. şi T.L., întărind convingerea participării reclamantului la detaşamentele de muncă forţată.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, urmând ca recursul declarat să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 297 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2060/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2070/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
