ICCJ. Decizia nr. 2128/2005. Contencios. Anulare măsură de suspendare temporară de folosire a paşaportului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2128/2005
Dosar nr. 6591/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.I. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului şi obligarea pârâtului să-i elibereze paşaportul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la 9 iulie 2003 s-a deplasat în calitate de călător, cu microbuzul, în Ungaria iar la întoarcere, la punctul de frontieră maghiar a constatat că-i lipseşte portmoneul cu bani şi toate actele de identitate, printre care şi paşaportul. La intrarea în ţară i s-a încheiat proces-verbal de contravenţie pentru pierderea paşaportului, suspendându-i-se, totodată, şi dreptul de călătorie.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 307/CA/2004, a admis acţiunea reclamantului, dispunând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului şi obligarea pârâtului să elibereze paşaport, în favoarea reclamantului. Totodată, pârâtul a fost obligat şi la cheltuieli de judecată, în cuantum de 4.037.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, întrucât pierderea paşaportului s-a constatat chiar la punctul de frontieră şi cum cu acordul ambelor autorităţi s-a permis intrarea în ţară a reclamantului, nu se impunea luarea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei care a susţinut în esenţă, că instanţa de fond s-a pronunţat în virtutea unor criterii subiective, considerând că dacă reclamantul nu a săvârşit faptele prevăzute de art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, astfel cum a fost modificată, perioada de suspendare a paşaportului ar fi disproporţionat de mare, raportat la împrejurările concrete ale faptei.
Recursul este nefondat.
În fapt, reclamantul a fost predat de autorităţile ungare, în baza acordului privind readmisia cetăţenilor proprii şi a altor persoane încheiat între Guvernul României şi cel al Republicii Ungare. Readmisia între cele două state membre ale Convenţiei, s-a făcut ca urmare a constatării pierderii paşaportului de către reclamant, pierdere ce s-a constatat la graniţa din Ungaria, cu ocazia revenirii reclamantului în România.
Potrivit acordului sus-menţionat şi a protocolului încheiat în vederea aplicării acestui acord, limba oficială în cazul readmisiei de persoane este limba română şi limba maghiară.
Din procesul-verbal astfel încheiat, rezultă că reclamantul a părăsit România, la 9 iulie 2003, la punctul de frontieră Petea, în condiţii legale, nefiind făcută menţiunea că acesta ar fi plecat fără paşaport.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, măsura suspendării poate fi luată şi împotriva persoanei returnate în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu alte state, perioada de suspendare fiind, însă, în raport cu motivul returnării reţinute prin actele întocmite.
Pe de altă parte, în baza Legii nr. 216/1998, cetăţeanul român care şi-a pierdut paşaportul pe teritoriul unui stat străin şi care urmează să revină în ţară, trebuie să solicite în prealabil Ambasadei României din ţara respectivă, eliberarea unui paşaport provizoriu.
În cauză, însă, cum pierderea paşaportului a fost constatată chiar la punctul de frontieră, cu acordul ambelor autorităţi, s-a permis intrarea în ţară a reclamantului, astfel că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în această situaţie nu se impunea măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului, admiţând acţiunea reclamantului.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei împotriva sentinţei civile nr. 307/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2124/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2131/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
