ICCJ. Decizia nr. 2177/2005. Contencios. Anulare măsură de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2177/2005
Dosar nr. 7387/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 316 din 7 iunie 2004, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului G.D., formulată în contradictoriu cu pârâţii Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Timiş şi Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiei nr. 3622548 din 13 decembrie 2003, pârâtul Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Timiş a suspendat reclamantului, dreptul de folosire a paşaportului, până la data de 4 decembrie 2008, aşadar pe o perioadă de 5 ani, pe motiv că acesta a fost returnat din Franţa, pentru depăşirea termenului legal de şedere. S-a apreciat, potrivit art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, modificată prin OUG nr. 84/2003, că această măsură a fost legal dispusă, fiind, totodată, proporţională cu conduita reclamantului, din dosarul administrativ al căruia rezultă că a mai fost anterior returnat din statele situate în spaţiul Schengen, în baza acordurilor de readmisie încheiate cu România.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, G.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, s-a susţinut de către recurent, că s-a dispus faţă de el, măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, modificată prin OUG nr. 84/2003, deşi nu s-a făcut în nici un mod dovada depăşirii termenului legal de şedere în Franţa.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele şi în limitele expuse în cele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, astfel cum a fost ulterior modificată, aşa cum, de altfel, a reţinut şi instanţa de fond, cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului sau i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, între altele, atunci când se constată că a depăşit termenele de şedere în statele în care a călătorit sau când a fost returnat în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state. În astfel de situaţii, acelaşi text de lege prevede că măsura se poate dispune pentru o durată cuprinsă între 1 an şi 5 ani, stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise şi cu consecinţele ei.
Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat, că măsura sancţionatorie pentru persoanele care au depăşit termenele de şedere în spaţiul Schengen, poate şi trebuie să fie stabilită proporţional cu gravitatea faptei şi consecinţele ei.
Cum în cauză a rezultat că motivul pentru care s-a dispus faţă de reclamantul-recurent, măsura suspendării dreptului, pentru durata maximă prevăzută de lege, de 5 ani, rezidă exclusiv în returnarea acestuia din Franţa, la data de 4 decembrie 2003, Înalta Curte apreciază că această măsură nu a fost stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise şi cu consecinţele ei, fiind excesiv de severă.
Drept urmare, în condiţiile în care Înalta Curte apreciază că fapta comisă de reclamantul-recurent şi gravitatea acesteia, nu justifică aplicarea măsurii sancţionatorii maxime prevăzute de lege, conform art. 312 pct. 2 C. proc. civ., recursul de faţă se va admite şi se va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantului-recurent.
În consecinţă, măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului pentru G.D., în raport cu gravitatea faptei şi mai ales a consecinţelor acesteia, se va stabili de către Înalta Curte, la o durată de 3 ani, respectiv până la data de 4 decembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.D. împotriva sentinţei civile nr. 316 din 7 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantului.
Stabileşte măsura de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 3 ani, până la 4 decembrie 2006.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2163/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... | ICCJ. Decizia nr. 2187/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
