ICCJ. Decizia nr. 2157/2005. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi Secţia Jurisdicţională ( obligaţii financiare). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2157/2005
Dosar nr. 689/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 10 iunie 2003 în dosarul nr. 31/2003, Colegiul jurisdicţional Bihor a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile aparţinând pârâtei SC R.D. SA, până la concurenţa sumelor de 288.654.678 lei T.V.A. aferentă serviciilor efectuate de prestatori cu sediul în străinătate, 81.322.071 lei majorări/dobânzi de întârziere şi 15.866.203 lei penalităţi de întârziere, în temeiul prevederilor art. 67 din Legea nr. 94/1992, republicată, potrivit cu care Colegiul jurisdicţional este obligat să dispună luarea măsurilor prevăzute de lege, în scopul asigurării reparării prejudiciului din actul de învestire.
Recursul jurisdicţional declarat de SC R.D. SA împotriva acestei încheieri, a fost respins de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 460 din 9 august 2003.
S-a reţinut în cuprinsul deciziei, că, deşi debitoarea SC R.D. SA a achitat debitul datorat reţinut în sarcina sa prin actul de învestire, respectiv suma de 411.927.045 lei, prin O.P. nr. 23 din 18 iunie 2003, întrucât luarea măsurilor asiguratorii s-a dispus, anterior, în conformitate cu prevederile legii, instanţa de recurs nu poate anula măsurile asiguratorii, deşi plata efectuată ar fi de natură să conducă la o astfel de soluţie.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs, SC R.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut de către recurentă, că soluţia pronunţată de Curtea de Conturi este greşită, câtă vreme măsura asiguratorie, având caracter accesoriu, a fost menţinută în ciuda faptului că s-a reţinut îndeplinirea obligaţiei principale, respectiv plata debitului fiscal.
Examinând cauza de faţă, prin prisma criticilor formulate, ca şi în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul de faţă este fondat, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.
Potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, modificată şi republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în anumite cazuri, expres prevăzute, Colegiul jurisdicţional este obligat să dispună luarea măsurilor asiguratorii, în scopul asigurării reparării prejudiciului rezultat din actul de învestire, al plăţii dobânzilor şi amenzilor.
Reţinând că la data luării măsurilor asiguratorii de către Colegiul jurisdicţional, aceste condiţii erau îndeplinite, Înalta Curte apreciază, totodată, că urmare a efectuării plăţii de către recurentă, a tuturor sumelor reţinute în actul de învestire, ca fiind datorate bugetului de stat, prin O.P. nr. 23 din 18 iunie 2003, menţinerea acestor măsuri asiguratorii nu se mai justifică, fiind irelevantă împrejurarea că această plată s-a efectuat la o dată ulterioară celei de instituire a măsurilor.
Măsura asiguratorie având în mod evident un caracter accesoriu şi fiind prevăzută, aşa cum, de altfel, o indică şi textul de lege menţionat, în scopul de a asigura repararea prejudiciului rezultat din actul de învestire, nu se mai impune, câtă vreme sumele reţinute în actul de învestire, în integralitatea lor, au fost achitate de către societatea recurentă, benevol, astfel că nu se mai pune nici problema unei reparaţii sau recuperări ulterioare, prin alte mijloace procedurale.
În raport cu cele sus arătate, nu se mai impune examinarea motivului de recurs, subsidiar şi adiţional prezentat de recurentă, prin cererea completatoare depusă la 1 noiembrie 2004, prin care se invocă inadmisibilitatea actului de sesizare înaintat de Procurorul financiar, susţinut de faptul că art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în baza căruia s-a efectuat controlul în cauză, a fost declarat neconstituţional.
Astfel fiind, recursul de faţă, apreciat ca fondat, va fi admis şi în baza art. 312 C. proc. civ., se vor casa, atât Decizia nr. 460 din 9 septembrie 2003, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, cât şi încheierea din 10 iunie 2003, a Colegiului jurisdicţional Bihor, cu consecinţa înlăturării măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile aparţinând recurentei SC R.D. SA, până la concurenţa sumelor de 289.654.678 lei T.V.A., 81.322.071 lei majorări/dobânzi de întârziere şi 15.866.203 lei penalităţi de întârziere (în total 386.842.952 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.D. SA Rieni, judeţul Bihor, împotriva deciziei nr. 460 din 9 septembrie 2003, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia nr. 460 din 9 septembrie 2003, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională şi încheierea de şedinţă din 10 iunie 2003, a Colegiului jurisdicţional Bihor şi înlătură măsurile asiguratorii instituite.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2151/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2158/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
