ICCJ. Decizia nr. 2158/2005. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala ( act imputatie). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2158/2005
Dosar nr. 694/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 209 din 21 martie 2003, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional declarat de B.M. împotriva sentinţei nr. 77 din 22 decembrie 2002, pronunţată de Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Cluj, prin care s-a admis în parte contestaţia formulată de B.M. împotriva deciziei de imputare nr. 93/1587 din 8 mai 2000, emisă de Direcţia Silvică Bistriţa, fiind anulată această decizie, pentru suma de 10.965.878 lei şi menţinută pentru suma de 52.262.449 lei.
S-au reţinut următoarele:
Suma totală imputată contestatorului a reprezentat lipsa în gestiune a cantităţii de 119,2 mc lemn rotund fag gros; 8,2 mc lemn rotund răşinos gros; 13,6 mc lemn foc fag şi 0,5 mc lemn foc răşinos.
În cursul anului 1999, deşi lemnul rotund de fag gros a fost expediat de la pădure în volum fără coajă, în mod nejustificat contestatorul a mai scăzut încă o dată cantitatea de material lemnos reprezentând volumul de coajă la acest sortiment recepţionat în depozit.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut că, în calitate de sortator cu gestiune la Ocolul Silvic Beclean, a efectuat recepţionarea, în depozit a lemnului în volum „cu coajă", întrucât pe nici un document de însoţire nu erau specificate, în mod explicit, sortimentele de lemn livrate şi nu s-a făcut menţiunea că acestea au fost expediate în volum, „fără coajă". În aceste împrejurări, lemnul s-a livrat din pădure în volum „brut", motiv pentru care nu se impunea recepţionarea lui în depozit, în volum net „fără coajă". De altfel, intimata a acceptat acest mod de recepţionare şi livrare a produselor, evidenţiat în situaţiile depozitului depuse lunar, la contabilitate, în tot timpul anului 1999.
În calitatea sa de sortator cu gestiune (începând cu 22 martie 1999, conform actului adiţional la contractul de muncă), contestatorul răspundea de gestionarea, recepţionarea, sortarea şi expedierea materialului lemnos intrat în Depozitul Reteag, conform normelor emise de R.N.P. şi de conducerea Direcţiei Silvice Bistriţa.
În cauză, s-a întocmit o expertiză contabilă, constatându-se că documentele de însoţire nu conţin precizări referitoare la volumul de masă lemnoasă livrată, cu coajă sau fără coajă. În opinia expertului, cantităţile de masă lemnoasă livrată din apropiat sunt în volum net, fără coajă şi în mod eronat contestatorul a întocmit situaţiile depozitului, lunar, scăzând consumurile tehnologice şi coaja; excepţie fac doar situaţiile depozitului corect întocmit, în luna octombrie 1999.
Tot prin raportul de expertiză s-a stabilit că la finele perioadei de gestiune au existat lipsuri în gestiunea contestatorului şi că acestea îi erau imputabile. În acest sens, s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, gestionarul răspunde integral pentru pagubele produse în gestiunea sa.
S-a mai reţinut că nu există raport de cauzalitate între înregistrarea în contabilitate a situaţiilor depozitelor întocmite eronat şi prejudiciul cauzat unităţii.
Soluţionând recursul jurisdicţional, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a apreciat că în precizările privind întocmirea evidenţelor tehnico-operatorii şi financiar-contabile pentru masa lemnoasă exploatată în regie proprie de către direcţiile silvice, precizări transmise de către R.N.P., cu nr. 1695 din 16 mai 1999, cantitatea de masă lemnoasă înscrisă în actele de punere în valoare este volumul utilizabil pe picior brut din care se scoate coaja. Ca atare, în centralizatorul masei lemnoase livrate din pădure se înscriu cantităţile livrate pe baza foilor de însoţire şi confirmare în depozit în volum net, respectiv fără coajă. Plecând de la acest aspect, expertul a procedat la determinarea stocului scriptic înregistrat la finele perioadei de gestiune, pe baza foilor de însoţire şi a avizelor de expediţie şi a ajuns la concluzia că în gestiunea contestatorului sunt minusuri imputabile în sumă de 52.260.449 lei.
Au fost înlăturate ca nerelevante în speţă, susţinerile recurentului-contestator potrivit cărora există deficienţă în organizarea serviciului de contabilitate care a înregistrat situaţiile depozitului eronat întocmite.
În termen legal, împotriva deciziei secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi a declarat recurs, contestatorul B.M.
Invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că soluţia instanţei nu s-a întemeiat pe probele dosarului, neavându-se în vedere situaţia de fapt şi de drept existentă în cauză. În opinia recurentului, atât considerentele deciziei, cât şi concluziile expertului contabil pe care cele dintâi s-au bazat, sunt eronate.
În acest sens s-a precizat că expertul a ignorat că la inventarul din 28 noiembrie 1999 nu s-au constatat lipsuri de către comisia de inventariere şi că nu există dovezi care să demonstreze că masa lemnoasă a fost trimisă către Ocolul Silvic, în formă netă sau brută. De asemenea, în mod greşit instanţa a dat o interpretare greşită actului transmis de R.N.P., cu nr. 1695 din 16 mai 1999, către Direcţiile Silvice şi că neexistând un proces-verbal de predare-primire a gestiunii, nu se poate concluziona că pentru prejudiciul creat este răspunzător recurentul-contestator.
Examinând Decizia atacată, în raport cu criticile formulate şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia.
În mod corect, pe baza unui amplu probatoriu, atent analizat, instanţele au stabilit că prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu de către recurentul-contestator, s-a creat unităţii-intimate, un prejudiciu.
Soluţiile celor două instanţe au fost pronunţate în urma solicitării opiniei unui expert contabil, în condiţiile art. 201 şi urm. C. proc. civ.
La Raportul de expertiză întocmit în cauză, părţile au formulat obiecţiuni, iar expertul a răspuns acestora prin Nota de completare.
Aspectele evidenţiate în motivarea recursului au făcut şi obiectul verificărilor expertului contabil pentru întocmirea Notei de completare. Concluziile expertului nu au fost combătute cu probe pertinente, instanţele reţinând o corectă situaţie de fapt şi de drept.
Expertul contabil a stabilit că în gestiunea contestatorului a existat o lipsă de material lemnos în valoare de 52.262.449 lei; verificarea cu profesionalism, de către expert, a înscrisurilor prezentate este evidentă, pe baza acestora întemeindu-se şi soluţia de anulare parţială a deciziei de imputare, respectiv pentru suma de 10.965.878 lei.
Prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, instituie în sarcina gestionarului, o prezumţie de culpă, prezumţie relativă, ce poate fi răsturnată prin proba contrarie.
Cum în speţă, o asemenea probă nu a fost făcută de contestator, nu pot fi înlăturate concluziile expertului contabil. De altfel, conform referatului întocmit de contestator la 20 martie 2000, acesta recunoaşte lipsa în gestiune a unor cantităţi determinate de masă lemnoasă, iar cantităţile în discuţie corespund cu cele stabilite în Raportul de expertiză.
Având în vedere cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva deciziei nr. 209 din 21 martie 2003 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2157/2005. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 2163/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
