ICCJ. Decizia nr. 2190/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2190/2005
Dosar nr. 7370/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 20 mai 2004, reclamanta B.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 13.263 din 10 martie 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate, fiind născută în refugiu, la data de 3 mai 1944.
Prin sentinţa civilă nr. 820 din 16 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.S., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a dispus anularea hotărârii nr. 13.263 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de persoană refugiată în perioada 3 mai 1944 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu 1 noiembrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că s-a dovedit situaţia de refugiaţi a părinţilor reclamantei, astfel că şi aceasta, minoră fiind, a avut aceeaşi situaţie.
În cauză, a formulat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că reclamanta nu a suferit persecuţii din motive etnice, fiind născută pe un teritoriu aparţinând Statului Român.
Analizând recursul declarat în cauză, se constată că recursul este nul.
Art. 3021 lit. b) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii şi următoarele menţiuni: „indicarea hotărârii care se atacă".
Analizând cererea de recurs, se reţine că recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 3021 lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a indicat hotărârea pe care a atacat-o cu recurs.
Faţă de cele ce preced, se va aplica în cauză sancţiunea prevăzută de lege, în sensul că se va constata nul, recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul, recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 820 din 16 iunie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2180/2005. Contencios. Anulare proces-verbal... | ICCJ. Decizia nr. 2191/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|