ICCJ. Decizia nr. 2198/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2198/2005
Dosar nr. 7379/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 11 mai 2004, reclamanta D.S. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 13.273 din 10 martie 2004, prin care s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 753 din 1 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei D.S. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a anulat hotărârea nr. 13.273 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiată pe perioada 1 mai 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2004, ca soţie supravieţuitoare după D.N.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în perioada 1 mai 1941 - 6 martie 1945, defunctul D.N. a fost refugiat din localitatea Păniceni, judeţul Cluj, în localitatea Dângăul Mare, aflată în teritoriul românesc neocupat.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că soţul reclamantei, D.N., nu are calitate de refugiat, întrucât localitatea Căpuşul Mare, ca localitate de refugiu, se afla, de asemenea, sub ocupaţia regimului austro-ungar.
Recursul este nefondat.
Se reţine că reclamanta este soţie supravieţuitoare a defunctului D.N. Din probele administrate în cauză, rezultă că în perioada 1 mai 1941 - 6 martie 1945, defunctul a fost refugiat din localitatea Păniceni, judeţul Cluj, în localitatea Dângăul Mare, aflată în teritoriul românesc neocupat, şi nu în localitatea Căpuşu Mare, aşa cum eronat susţine recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs.
În aceste condiţii, reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, are dreptul să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 753 din 1 iunie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2191/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2199/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|