ICCJ. Decizia nr. 2209/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2209/2005
Dosar nr. 8314/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 23 iunie 2004, reclamanta P.A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea hotărârii nr. 12108/11627 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor ce i se cuvin, începând cu luna noiembrie 2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a refugiat împreună cu părinţii săi, din oraşul Careii Mari, judeţul Sălaj, din Ardealul de Nord, în luna august 1940 şi s-a stabilit în Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1924 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşt, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a anulat hotărârea nr. 12108/11627 din 29 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 decembrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a refugiat în luna august 1940, împreună cu părinţii adoptivi, din oraşul Careii Mari, judeţul Sălaj, din Ardealul de Nord, stabilindu-se în Piteşti, datorită persecuţiilor de ordin etnice.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, care a motivat, în esenţă, că în dosarul depus la comisie, reclamanta nu a depus dovezi concludente cauzei, iar aprecierea încadrării în dispoziţiile legii se poate face de către instanţa de judecată, numai cu data prezentării dovezilor şi în funcţie de acestea.
Recursul este nefondat.
Conform extrasului de naştere depus la dosar, rezultă că reclamanta (născută A.), a fost adoptată de către R.I. şi A.V., adopţie care a fost încuviinţată de Tribunalul Sălaj, secţia tutelară, prin sentinţa nr. 2099 din 3 octombrie 1938, urmând a se numi R.A.
Din declaraţiile martorilor R.C. şi S.A. rezultă că reclamanta s-a refugiat împreună cu părinţii săi, din oraşul Careii Mari, judeţul Sălaj, din Ardealul de Nord, în luna august 1940, stabilindu-se cu domiciliul, în Piteşti, după care ulterior s-a mutat în Bucureşti.
Reclamanta nu s-a reîntors în localitatea de unde s-a refugiat, martorii locuind în perioada refugiului, în acelaşi imobil cu reclamanta. R.C. a mai declarat că traiul familiei R.I., datorită presiunilor şi ameninţărilor din partea etnicilor maghiari, a devenit imposibil, familia respectivă fiind nevoită să se refugieze.
Având în vedere considerentele prezentate şi faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, iar motivele de recurs nu pot duce la casarea acesteia, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1924 din 1 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2207/2005. Contencios. Acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2210/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
