ICCJ. Decizia nr. 2284/2005. Contencios. Anulare hotărâre M.A.I. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2284/2005
Dosar nr. 6557/2004
Şedinţa publică din 6 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 iunie 2000, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul de Interne, solicitând anularea hotărârii nr. 58883 din 6 iunie 2000, prin care s-a menţinut măsura retrogradării din funcţia de şef birou, în funcţia de ofiţer specialist I.
Reclamanta a mai solicitat şi obligarea pârâtului la 1,2 milioane lei lunar, cu titlu de daune materiale, începând cu 1 mai 2000, precum şi la daune morale în valoare de 100.000.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este maior în cadrul Direcţiei Generale Paşapoarte, Străini şi Probleme Migrări - Direcţia pentru Străini şi că prin Ordinul nr. 269 din 1 mai 2000 a fost destituită din funcţia de şef birou, pentru modul greşit în care a soluţionat dosarul cetăţeanului străin M.T.
S-a mai susţinut că în urma contestării ordinului în procedura prealabilă, Corpul de Control al Ministerului de Interne a constatat nelegalitatea măsurii, dispunând anularea acestuia, la data de 26 mai 2000, iar la 6 iunie 2000 s-a revenit asupra acestei din urmă măsuri, hotărându-se retrogradarea în funcţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1129 din 25 septembrie 2000, a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă, apreciind că ordinul atacat se încadrează în categoria actelor de comandament militar.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2925 din 5 octombrie 2001, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 637 din 18 iunie 2001, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2125 din 3 iunie 2003, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea administrării de noi probe.
Astfel învestită, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 400 din 25 februarie 2004, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, reclamanta S.M.
Recurenta-reclamantă, fără a structura motivele de recurs, a susţinut că hotărârea atacată este greşită, formulând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa a apreciat greşit că actul întocmit de Corpul de control este revocabil, în realitate acesta fiind un act administrativ cu caracter jurisdicţional şi, deci, irevocabil;
- actele depuse la dosar, de pârât, pe care instanţa le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei, au fost întocmite ulterior luării măsurii de revenire la sancţiunea retrogradării în funcţie.
- instanţa a reţinut greşit că reclamanta a încălcat Ordinul nr. 251 din 23 decembrie 1999 al şefului Direcţiei Generale de Paşapoarte, Străini şi Probleme de Migrări şi cap. X din Metodologia de lucru a formaţiunilor teritoriale pe linie de străini.
Recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 269 din 1 mai 2000, al şefului Direcţiei Generale de Paşapoarte, Străini şi Probleme de Migrări, reclamanta a fost destituită din funcţia de şef birou şi numită în funcţia de ofiţer specialist I, pentru modul defectuos în care a soluţionat dosarul cetăţeanului sirian M.T.
Corpul de Control al Ministerului de Interne, în urma verificărilor efectuate cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă, a propus să se revină la măsura de retrogradare din funcţia de şef birou şi înlocuirea acestei măsuri, cu sancţionarea cu avertisment.
Propunerea a fost aprobată la 31 mai 2000, de către Secretarul de stat, pentru ministrul de interne, a fost comunicată Serviciului Personal şi Învăţământ, fără, însă, a fi emis un ordin în acest sens, care să-l anuleze, totodată, pe cel iniţial.
La 6 iunie 2000, prin adresa nr. 58883, i s-a comunicat reclamantei, că, urmare a reanalizării raportului Corpului de Control, de către ministrul de interne, s-a hotărât să rămână valabilă măsura dispusă iniţial.
Răspunsul dat de o autoritate administrativă unei plângeri prealabile, în speţă raportul Corpului de Control, prin care s-a propus anularea Ordinului nr. 269/2000, nu este un act administrativ jurisdicţional, cum susţine recurenta, întrucât nu suntem în prezenţa unui act emis în urma unei proceduri speciale guvernate de principii similare procedurii judiciare.
Faptul că ministrul de interne a infirmat Decizia locţiitorului său, pentru motive de oportunitate, se încadrează în limitele principiului revocabilităţii actelor administrative.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, că înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, au fost întocmite ulterior luării măsurii de revenire la sancţiunea retrogradării în funcţie, se constată că instanţa de fond, în mod corect nu a primit acest punct de vedere.
Astfel, din actele depuse la dosar (adresa nr. S 35/73 din 6 iunie 2000, adresa nr. S 60.214 din 4 iulie 2000), rezultă, fără echivoc, că raportul din 6 iulie 2000 este un raport comun, cu concluzii, măsura luată de ministrul de interne, de menţinere a sancţiunii de retrogradare în funcţie, fiind luată în baza raportului nr. S 35.149 din 25 mai 2000.
Prezentând succint motivele care au dus la emiterea ordinului prin care reclamanta a fost retrogradată din funcţie, instanţa de fond a reţinut corect că aceasta a încălcat Ordinul nr. 251 din 23 decembrie 1999, în condiţiile în care a întocmit un raport cu noi propuneri în ceea ce privea situaţia cetăţeanului străin M.T., pe care l-a înaintat conducerii Direcţiei pentru Străini, fără a-l mai prezenta şefului său nemijlocit.
Mai mult, aceasta nu a mai efectuat demersurile pentru ca interdicţia de intrare în ţară a cetăţeanului sirian să devină operaţională, cu toate că nu erau îndeplinite condiţiile necesare revocării acestui act administrativ prevăzute de ordinul menţionat.
Pe de altă parte, într-adevăr, recurenta-reclamantă a ignorat prevederile cap. X din Metodologia de lucru a formaţiunilor teritoriale pe linie de străini, în condiţiile în care cetăţeanul străin a încălcat în mod repetat dispoziţiile Legii nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România.
În consecinţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
În plus, faţă de solicitarea reclamantei, de reintegrare în funcţia avută anterior, din actele depuse la dosar reiese că funcţia deţinută de aceasta, anterior retrogradării, nu se mai regăseşte în statutul de organizare al instituţiei.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei nr. 400 din 25 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2005. Contencios. Refuz întocmire act.... | ICCJ. Decizia nr. 2285/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
