ICCJ. Decizia nr. 2276/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2276/2005
Dosar nr. 6930/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.G., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului G.C., a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ, să se constate că în perioada 1 iunie 1951 - 1 februarie 1954, soţul acesteia a efectuat stagiul militar în detaşamente din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, să fie anulată hotărârea nr. 923 din 31 martie 2004, emisă de comisia de specialitate a pârâtei şi să-i fie plătite drepturile conform Legii nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul ei, G.C., în perioada 1 iunie 1951 - 1 februarie 1954, a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie dovedită cu livretul militar, astfel că greşit, comisia nu a constatat perioada respectivă, ca îndeplinind cerinţele Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 293, pronunţată la 6 mai 2004, a admis acţiunea, dispunând anularea hotărârii nr. 9737 din 31 martie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dolj.
Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe întreaga perioadă în care a satisfăcut stagiul militar, respectiv 1 iunie 1951 - 1 februarie 1954.
De asemenea, a obligat pârâta să acorde aceste drepturi, începând cu data de 1 septembrie 2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din actele de la dosar, respectiv din livretul militar rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada arătată, în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că din livretul militar nu rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002, ci în U.M. nr. 04769.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Conform art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege, şi anume: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detaşamente de muncă, şi nu în cadrul unor unităţi militare, iar a doua condiţie este aceea ca acele detaşamente să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Or, în cauză reclamantul şi-a satisfăcut stagiul militar în cadrul U.M. 04769, din sistemul fostului Minister al Forţelor Armate, aşa cum rezultă din livretul militar şi în care se menţionează „Bun pentru serviciul militar" şi unitatea militară de unde a fost lăsat la vatră.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că reclamantul îndeplineşte condiţiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.
De altfel, în sensul că beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, persoana, cetăţean român, care a satisfăcut stagiul militar numai în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961 este şi Decizia nr. 213 din 4 mai 2004, a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, prin care a fost respinsă această excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Aşa fiind, recursul este întemeiat şi va fi admis, sentinţa recurată va fi casată, iar acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 293 din 6 mai 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de G.G.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2275/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2277/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|