ICCJ. Decizia nr. 2316/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2316/2005
Dosar nr. 7421/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 1150 din 28 aprilie 2004, reclamantul B.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 11181/10338 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1443 din 9 iunie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti. A dispus anularea hotărârii nr. 11181/10338 din 10 martie 2004 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre privind acordarea drepturilor reclamantului, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2003, în calitate de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c).
În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamantul a plecat cu familia sa, din localitatea Bălţi (U.R.S.S.), în luna noiembrie 1943, când situaţia era tensionată, refugiindu-se în România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o în temeiul art. 309 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, reclamantul nu poate pretinde că a fost persecutat etnic, din noiembrie 1943, întrucât din punct de vedere istoric, în perioada 1 iulie 1941 - 1 martie 1944, teritoriul Basarabiei a fost retrocedat României, reclamantul neputând să facă dovada că ar fi suferit persecuţii etnice.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Aşa cum se susţine şi în motivarea recursului, la 1 iulie 1941, teritoriul Basarabiei a fost retrocedat României. Practic, de la această dată, până în luna martie 1944, nu au mai existat persecuţii etnice în accepţiunea prevederilor legale, întrucât regimul instaurat în România, în întregime sub administraţie românească, exclude eventualitatea unor persecuţii din motive etnice, aplicate cetăţenilor români.
Împrejurarea că potrivit declaraţiilor martorilor C.E. şi M.A., reclamantul, împreună cu familia sa, şi-a schimbat domiciliul, în luna noiembrie 1943, din Basarabia, în România, la Bucureşti nu se datorează persecuţiilor suferite din motive etnice, întrucât întreg teritoriu era, cum s-a arătat mai sus, sub administraţie românească.
În concluzie, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentinţa atacată şi pe fond, se va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1443 din 9 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2315/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2318/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
