ICCJ. Decizia nr. 2358/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la Curtea de Apel București, reclamanta Asociația L.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și ministrul justiției, anularea, ca nelegale, a unor instrucțiuni emise în anii 1950 - 1960.
Și-a motivat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 29/1990.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 701/2004, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de Ministerul Justiției și și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990.
La rândul ei, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 415 din 17 iunie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și, constatând conflict negativ de competență, a înaintat dosarul, înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a avut în vedere excepția invocată de reclamantă față de prevederile art. 6 din Legea nr. 29/1990, prin care se instituie o competență alternativă ce-i conferă posibilitatea de a se adresa și instanței de la domiciliul său.
Constatând că în cauza dedusă judecății s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul reglementării art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea a stabilit care este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, judecarea acțiunilor formulate în baza art. 1 din aceeași lege, este de competența instanței, în a cărei rază teritorială își are domiciliul, reclamantul.
în raport cu norma de drept comun în materie de competență teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ., potrivit căruia cererea se face la instanța de la domiciliul pârâtului, reglementarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 instituie o normă de protecție în favoarea reclamantului, acesta având dreptul să aleagă între norma de drept comun și norma de protecție.
Prin urmare, nu se poate considera că art. 6 din Legea nr. 29/1990 cuprinde o dispoziție imperativă, de ordine publică, prin care să fie atribuită instanței de la domiciliul reclamantului, o competență teritorială exclusivă.
Aceasta presupune că reclamantul, la alegerea sa, poate înlătura competența instituită în materia contenciosului administrativ, prin sesizarea instanței de la domiciliul pârâtului, în aplicarea regulilor din dreptul comun.
Cum, în cauză, reclamanta a făcut o astfel de opțiune, în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, înalta Curte a stabilit că acestei instanțe, respectiv Curții de Apel București, îi revine competența de soluționare a cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2298/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2421/2005. Contencios → |
|---|
