ICCJ. Decizia nr. 2421/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 30 aprilie 2004, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14186 din 13 aprilie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivare, reclamanta a arătat că, în mod nejustificat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii, deși prin probele depuse a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind același statut de refugiat cu aceștia.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 679 din 20 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat în perioada 4 mai 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, nefiind echitabilă și nici legală înlăturarea copiilor născuți în refugiu, de la acordarea drepturilor compensatorii.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea recurată i-a fost comunicată pârâtei, la data de 8 iunie 2004 și că aceasta a declarat recurs la data de 28 iunie 2004.
Cum, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul a fost promovat cu depășirea acestui termen.
Având în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și că recurenta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea a dat eficiență prevederilor legale sancționatorii mai sus indicate și să dispună în sensul respingerii recursului, ca tardiv declarat.
în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și cu chitanța de la dosar, Curtea a admis cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de intimată, prin întâmpinare și a obligat recurenta să plătească intimatei, suma de 400.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2358/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2447/2005. Contencios → |
|---|
