ICCJ. Decizia nr. 2474/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința nr. 8/2003 a Colegiului jurisdicțional Olt, s-a admis în parte actul de sesizare nr. 9169/31D/201, formulat de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Olt și s-a dispus obligarea în solidar, a pârâților B.L.M., P.M., B.C., P.I., S.A., D.M.M., S.L. și D.E., la plata, către Spitalul Municipal Caracal, a despăgubirilor civile în sumă de 198.073.616 lei, sumă actualizată pe baza dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, de 17,4% pe an, calculată la data producerii prejudiciului, până la data de 30 aprilie 2003.
Prin decizia nr. 403 din 10 iunie 2003, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, au fost admise recursurile jurisdicționale declarate de pârâți, s-a casat sentința și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceluiași colegiu.
Totodată, s-a respins recursul jurisdicțional declarat de Spitalul Municipiului Caracal.
împotriva deciziei nr. 403/2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, a declarat recurs în termen, pârâta B.L.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform motivelor scrise de la dosar, pe aspecte referitoare la fondul pricinii.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, recurs se poate declara numai împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de Conturi.
De asemenea, conform art. 4 din Legea nr. 29/1990, actele administrative jurisdicționale (astfel cum este decizia atacată), pot fi atacate cu recurs, numai după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale.
Cum decizia nr. 403/2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, este o hotărâre intermediară, nefiind epuizate căile de atac administrativ-jurisdicționale și nefiind pronunțată o hotărâre în ultimă instanță de către instanțele Curții de Conturi, recursul declarat este inadmisibil și a fost respins ca atare.
Având în vedere modificările aduse Legii nr. 94/1992, prin O.U.G. nr. 117/2003,art. 2 alin. (1) lit. a), dosarul a fost înaintat Tribunalului Olt.
← ICCJ. Decizia nr. 2447/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2476/2005. contencios → |
---|