ICCJ. Decizia nr. 2412/2005. Contencios. La încheierea de suspendare a judecării cauzei. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2412/2005

Dosar nr. 321/2004

Şedinţa publică din 12 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 3452/2003, s-a dispus, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursurilor declarate de pârâţii Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bacău şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a persoanei împotriva sentinţei civile nr. 116/2003, a Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu reclamantul P.N.

Temeiul acestei suspendări l-a constituit faptul că pe rolul Curţii Supreme de Justiţie se afla, spre soluţionare, o cerere de strămutare a judecăţii cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, intimatul-reclamant, apreciind că numai Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea să dispună suspendarea cauzei.

Recursul este inadmisibil, având în vedere că este formulat împotriva unei hotărâri pronunţate de curtea de apel, ca instanţă de recurs.

Deşi art. 2441 C. proc. civ., prevede că încheierea pronunţată asupra suspendării judecării procesului poate fi atacată cu recurs în mod separat, textul legal este aplicabil numai pentru încheierile pronunţate de instanţa care soluţionează pricina în primă instanţă. Dispoziţiile referitoare la suspendarea judecăţii sunt cuprinse în Cartea a II-a Titlul III, care reglementează procedura înaintea primei instanţe.

De altfel, cererea de strămutare a fost admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin încheierea nr. 4533 din 10 decembrie 2003 şi s-a strămutat judecarea cauzei, la Curtea de Apel Galaţi. Ca urmare, prin încheierea din 29 aprilie 2004, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea la Curtea de Apel Galaţi.

Faţă de această împrejurare, dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru dosarul acelei instanţe, cu nr. 432/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul P.N. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 3452 din 2003.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2412/2005. Contencios. La încheierea de suspendare a judecării cauzei. Recurs