ICCJ. Decizia nr. 2422/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2422/2005
Dosar nr. 7496/2004
Şedinţa publică din 15 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamantul H.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 3925 din 15 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivare, reclamantul a arătat că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii, deşi a dovedit că a efectuat stagiul militar în condiţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a apreciat că în raport cu dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi ale art. 6 din Legea nr. 29/1990, precum şi cu împrejurarea că şi reclamantul şi pârâta au domiciliul/sediul în judeţul Sălaj, nu are competenţa teritorială de a judeca pricina.
Din aceste motive, prin sentinţa civilă nr. 451 din 8 martie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Judecând litigiul în fond, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 803 din 10 iunie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 13 decembrie 1953 - 12 ianuarie 1955, începând cu data de 1 octombrie 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin copia livretului militar, depusă de reclamant, în sprijinul cererii sale, acesta a dovedit că în perioada 13 decembrie 1953 - 15 octombrie 1957, a prestat muncă în cadrul unităţilor de muncă U.M. 0301 şi U.M. 04560, ceea ce denotă că întruneşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, respectivele unităţi neputând fi excluse din categoria detaşamentelor de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, susţinând, în esenţă, că soluţia de admitere a acţiunii este greşită, întrucât U.M. 0301 şi U.M. 04560, unde a efectuat stagiul militar, reclamantul, nu au făcut parte din detaşamentele de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum prevede Legea nr. 309/2002.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
În cauză, din copia livretului militar al reclamantului, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, ca fochist, în cadrul U.M. 0301 şi U.M. 04560, fiind lăsat la vatră în categoria I, a soldaţilor instruiţi.
Or, întrucât U.M. 0301 şi U.M. 04560 nu au făcut parte din cadrul fostelor detaşamente de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, nefăcându-se nici un fel de probaţiune în acest sens, prima instanţă le-a considerat fără nici un temei, ca fiind unităţi de muncă.
Neexistând justificare pentru admiterea acţiunii faţă de probele administrate şi prevederile legale incidente, instanţa fondului a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentinţa atacată şi, în fond, va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 803 din 10 iunie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul H.W., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 242/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2428/2005. Contencios. Anularea măsurii de... → |
---|