ICCJ. Decizia nr. 2430/2005. Contencios. Refuz nejustificat eliberare acte. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2430/2005
Dosar nr. 8496/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2004, reclamanta SC R.M.S. SRL Reşiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Comerţului - Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor, obligarea acestuia să-i aprobe prelungirea autorizaţiei de valorificare a deşeurilor metalice feroase, seria A.V. nr. 251/11 din 25 iulie 2001 şi suspendarea executării adresei nr. 1432/249932/2004, emisă de pârât, prin care i s-a respins nejustificat cererea de prelungire a autorizaţiei.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că îndeplineşte cerinţele prevăzute de OG nr. 16/2001 privind menţinerea valabilităţii autorizaţiei iniţiale, acest aspect dovedindu-l prin sentinţa civilă nr. 4326/2002, a Judecătoriei Reşiţa, definitivă şi irevocabilă şi prin faptul că deţine 5565 mp total betonaţi, pentru activitatea de valorificare a deşeurilor metalice şi 2765 mp la punctul de lucru; faţă de minimum 5000 mp şi nu mai puţin de 1000 mp pentru punctul de lucru, cum dispune Anexa nr. 2 din OG nr. 16/2001.
Cu toate acestea, pârâta i-a respins cererea de prelungire a autorizaţiei menţionate, pentru că nu a înfiinţat un punct de lucru şi la cea de-a doua platformă, cu toate că OG nr. 16/2001 nu prevede această obligaţie, iar dreptul de a deschide un nou punct de lucru aparţine exclusiv agentului economic.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 438 din 1 noiembrie 2004, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că adresa nr. 1432/249932/2004, emisă de pârât şi contestată în cauză, nu constituie „un act administrativ de refuz", ci o corespondenţă, prin care pârâtul i-a solicitat reclamantei, completarea dosarului, în vederea prelungirii autorizaţiei în litigiu, urmând ca soluţionarea cererii să se facă după suplimentarea documentaţiei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC R.M.S. SRL, Reşiţa, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., modificarea acestei hotărâri şi, în fond, admiterea acţiunii sale, astfel cum a fost formulată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a apreciat greşit natura juridică a adresei nr. 1432/249932/2004, care reprezintă, în realitate, concretizarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de a-i soluţiona cererea privitoare la un drept recunoscut de lege.
Că sentinţa atacată nesocoteşte dispoziţiile OG nr. 16/1991 şi probele administrate în susţinerea acţiunii.
S-a mai arătat că prin actul contestat, intimatul-pârât a blocat practic, activitatea recurentei, cu consecinţe ce se repercutează negativ asupra situaţiei sociale a angajaţilor societăţii.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la acel moment) „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, şi faptul de a nu răspunde petiţionarului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, respectiv dacă prin lege nu se prevede un alt termen".
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, prima instanţă a apreciat greşit că adresa nr. 1432/249932/2004, emisă de intimatul-pârât, nu reprezintă, în fapt, un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, deoarece, practic, prin acest act, i s-a pus în vedere recurentei, doar să completeze documentaţia, în vederea prelungirii autorizaţiei cerute.
În realitate, pretinzând că nu s-au depus toate actele necesare, intimatul-pârât i-a comunicat societăţii petente, refuzul rezolvării cererii sale, arătându-se foarte clar în adresa menţionată că până la completarea dosarului cu cele menţionate, cererea sa nu poate fi soluţionată favorabil.
Această comunicare reprezintă un act administrativ de autoritate, prin care intimatul a decis că nu este cazul ca cererea recurentei să fie admisă, o manifestare de voinţă săvârşită în vederea producerii unui efect juridic.
În cazul dedus judecăţii, refuzul autorităţii administrative s-a concretizat nu într-o inacţiune, deci într-un fapt administrativ (cum ar fi fost cazul, dacă recurenta nu ar fi primit nici un răspuns la cererea sa), ci într-un act administrativ de autoritate, respectiv adresa contestată.
Întrucât instanţa de fond a calificat greşit natura acestei adrese şi a refuzului autorităţii administrative pârâte de a-i soluţiona recurentei-reclamante, cererea de prelungire a autorizaţiei în discuţie, refuz întemeiat pe dispoziţiile alin. (1) al art. 1, şi nu ale alin. (2) din aceleaşi articol din Legea nr. 29/1990, urmează ca, în considerarea tuturor celor expuse şi a prevederilor art. 313 C. proc. civ., Curtea să admită recursul, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va verifica, eventual şi prin suplimentarea probatoriului, dacă, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, reclamanta întruneşte cerinţele în vederea prelungirii autorizaţiei în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.M.S. SRL Reşiţa, împotriva sentinţei civile nr. 438 din 1 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2428/2005. Contencios. Anularea măsurii de... | ICCJ. Decizia nr. 2431/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
