ICCJ. Decizia nr. 2523/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2523/2005
Dosar nr. 7509/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.V. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 27882 din 5 iunie 2003, prin care i-a fost respinsă acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada efectuării stagiului militar în detaşamente de muncă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 750 din 1 iunie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 2788 din 5 iunie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru stagiul militar efectuat în perioada 8 martie 1960 - 27 februarie 1961; 26 iunie 1961 - 15 august 1961 şi să-i achite indemnizaţia cuvenită, începând cu data de 1 septembrie 2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa a dispus să i se acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, şi pentru perioada 26 iunie 1961 - 15 august 1961, întrucât această perioadă este în afara aceleia prevăzută de acest act normativ.
Recursul este fondat şi urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detaşamente de muncă, şi nu în cadrul unor unităţi militare, iar a doua condiţie este aceea ca acele detaşamente să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Prin stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, potrivit Normei metodologice nr. 10/10/2002, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, se înţelege perioada dintre data încorporării şi data trecerii în rezervă sau data lăsării la vatră, după caz, cuprinsă în intervalul ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.
În cauză, acţiunea reclamantului a fost admisă pentru perioada 8 martie 1960 - 27 februarie 1961 şi 26 iunie 1961 - 15 august 1961, perioadă în care acesta a efectuat stagiul militar la G.A.S. Beba Veche, fără ca instanţa să fi verificat şi să fi menţionat dacă această unitate a aparţinut Direcţiei Generale a Serviciului Muncii sau Ministerului Forţelor Armate.
În consecinţă, recursul fiind întemeiat sub acest aspect, urmează a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza, pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului, în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 750 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2522/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2524/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|