ICCJ. Decizia nr. 2540/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2540/2005
Dosar nr. 443/2005
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3468 din 20 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în fond după casare, a fost respinsă acţiunea formulată de H.I., în contradictoriu cu C.S.A., pentru anularea deciziei nr. 3541 din 21 mai 2004, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Decizia menţionată, prin care s-a respins aprobarea reclamantului, ca persoană semnificativă - administrator, director general - la SC S.M. SA, este legală, întrucât din sesizarea transmisă Comisiei, de SC A. SA, la 24 februarie 2004 şi din semnalele primite de pe piaţa specifică a asigurărilor, rezultă că reclamantul nu îndeplineşte criteriile de onestitate şi probitate morală cerute de art. 2 pct. 7 lit. a) din Normele privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea asiguratorilor şi criteriilor pentru aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asiguratorilor.
Împotriva sentinţei, reclamantul a declarat recurs, susţinând că este netemeinică şi nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate şi probele administrate, se constată că în adevăr, aceasta nu satisface, în privinţa motivării, exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., dar ea cuprinde totuşi, cum recunoaşte, de altfel, şi recurentul, motivele care au format convingerea judecătorului: „sesizarea SC A. SA, probată cu actele însoţitoare" şi „alte semnale de pe piaţa asigurărilor privind pe reclamant, în anul 2003".
Prin urmare, invocarea nelegalităţii sentinţei potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Dar, hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, pentru greşita aplicare a legii, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 pct. 2 lit. a) din Normele nr. 2/2001, nefiind justificată de probele aflate la dosar.
Astfel, constatarea instanţei, că Decizia de respingere a aprobării reclamantului, că persoana semnificativă la SC S.M. SA este legală, are ca temei sesizarea SC A. SA, adresată C.S.A. şi „alte semnale primite de pe piaţa specifică asigurărilor", potrivit cărora reclamantul nu îndeplineşte cerinţele de „oportunitate, de onestitate şi probitate morală", prevăzută de Normele mai sus menţionate.
Constatarea instanţei nu diferă de cea reţinută de autoritatea pârâtă, prin Decizia de respingere contestată, ambele autorităţi acordând valoare probantă unei sesizări şi unor „semnale".
Or, sesizarea, fără dovedirea realităţii aspectelor sesizate şi cu atât mai multe, „semnalele de pe piaţa asigurărilor", nu constituie probe în sensul legii civile, comerciale sau procesual civile, având doar valoarea unor afirmaţii ce nu pot reprezenta, în mod evident, temei pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, întotdeauna trebuia să se bazeze pe probe.
La dosarul cauzei nu există nici o dovadă din care să rezulte că reclamantul s-a folosit de relaţiile sale interne şi internaţionale dobândite în perioada cât a fost angajat la SC A. SA, pentru a obţine o funcţie importantă în cadrul altei societăţi, având acelaşi profil, că a încălcat angajamentul de fidelitate (care a încetat la 31 decembrie 2003) şi Regulamentul de ordine interioară, prin favorizarea unor parteneri sau a concurenţei, în scopul obţinerii unor avantaje materiale în detrimentul SC A. SA sau că ar fi zădărnicit negocierile cu SC S.M. SA.
Dimpotrivă, rezultă că experienţa şi relaţiile personale interne şi intenţionale ale reclamantului au determinat angajarea acestuia, chiar de către SC A. SA, iar după încetarea raporturilor de muncă la 31 decembrie 2003, cu această societate, aceleaşi considerente au determinat SC S.M. SA să solicite C.S.A., numirea lui ca administrator, director general.
Regulamentul de ordine interioară şi angajamentul de fidelitate evocate în sesizarea SC A. SA, sunt incidente pe parcursul derulării contractului de muncă, iar în cauză nu s-a făcut nici o dovadă a încălcării acestora, SC S.M. SA, specializată în asigurări pe viaţă, nefiind partener sau concurent cu SC A. SA, specializată în asigurări de răspundere civilă, Casco, etc.
În raport cu cele anterior prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa recurată nu cuprinde motivele de fapt pe care se sprijină şi, deci, aprecierea că reclamantul-recurent nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 pct. 7 lit. a) din Normele nr. 2/2001, este neîntemeiată.
În consecinţă, se va admite recursul, va fi casată sentinţa atacată şi în fond, va fi admisă acţiunea, în sensul anulării deciziei nr. 3541 din 21 mai 2004, a C.S.A. şi obligării acestei autorităţi să acorde aprobarea recurentului-reclamant, ca persoană semnificată la SC S.M. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de H.I. împotriva sentinţei civile nr. 3468 din 20 decembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea. Anulează Decizia nr. 3541 din 21 mai 2004, a C.S.A. Obligă autoritatea pârâtă să acorde aprobarea recurentului-reclamant, ca persoană semnificativă la SC S.M. SA.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2534/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2541/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... → |
|---|
